Cât de mult merită să treci la iPhone 6s imediat după lansare
Oricât de mare fan Apple ai fi și oricât de mult ți-am înțelege motivele, nu poți contesta faptul că versiunile s nu au venit aproape niciodată cu îmbunătățiri care să ne dea pe spate.
Dacă îți amintești, iPhone 3Gs a venit cu puține actualizări în raport cu predecesorul 3G. Putea filma, avea comandă vocală, o cameră mai bună și un procesor mai performant. De asemenea, iPhone 4s, aparent identic cu fratele său mai mic, a venit la pachet cu Siri și a fost primul telefon de la Apple cu cameră de opt megapixeli. Ulterior, iPhone 5s a urmat oarecum calea corespondentului său din generația imediat anterioară, fiind identic din punct de vedere al designului cu iPhone 5, dar având un procesor mai bun și o cameră pe măsură.
De ce ar putea merita iPhone 6s banii
Cu iPhone 6s însă, lucrurile par să stea puțin diferit. În primul rând, cei de la Apple lansează o generație de telefoane mai groase decât modelele vechi. Pe lângă faptul că majoritatea clienților probabil nu vor observa diferențele, Apple are un motiv foarte bun pentru a face asta: vrea să evite o repetare a scandalului Bendgate, care a luat naștere după ce oamenii au observat că iPhone 6 Plus se îndoaie extrem de ușor, în condiții în care nu ar trebui să pățească ceva.
De asemenea, camera foto ar putea veni cu o îmbunătățire considerabilă, suficient de mare încât să determine utilizatorii de iPhone 6 să treacă la noul model. Cu cât mai multe lentile sunt într-o cameră, cu atât camera poate surprinde detalii mai multe și poate prinde mai multă lumină. Totuși, și iPhone 6 și iPhone 6 Plus au tot câte cinci lentile, așa că Apple va recurge, cel mai probabil, la optimizări software pentru a se asigura că noile smartphone-uri vor produce fotografii de invidiat.
În plus, tehnologia Force Touch promite să ducă interacțiunea cu telefonul mobil la un nou nivel. Force Touch este capabil să diferențieze între o apăsare ușoară și una mai grea, ceea ce înseamnă că posibilitățile de interacțiune cu touchpad-ul se înmulțesc. Introducând Force Touch, Apple a fost nevoită să renunțe la structura vechilor trackpad-uri pe care apăsările în partea superioară era dificilă.
Un verdict ar fi prematur
Rămâne de văzut după lansare cât de impresionați vor fi fanii Apple. Deocamdată, nu e ușor de dat un verdict în privința adoptării noului membru al familiei Apple. Deși experiența ne-a învățat că modelele iPhone s nu au fost aproape niciodată revoluționare, Apple pare să schimbe cumva precedentul printr-o serie de elemente noi, care ar putea face să merite transferul. Pe de altă parte, unii sunt de părere că lansarea iPhone 6s este cea mai bună oportunitate de a-ți cumpăra un iPhone 6, dată fiind reducerea prețului și faptul că rămâne un telefon excelent, cu minusuri de neglijat în raport cu noul model.