Call Of Duty Black Ops 3 va ajunge pe Xbox 360 şi PS3, dar nu va fi la fel
Încercând să mulţumească posesorii de console mai vechi, cei de la Activision au anunţat că Call Of Duty Black Ops 3 va rula pe Xbox 360 şi PS3.
Cu paşi repezi, din ce în ce mai multe jocuri noi încep să ocolească vechile console în favoarea mai recentelor Xbox One şi PlayStation 4. Întâi a fost vorba de Assassin’s Creed Unity, iar de curând s-a aplicat acelaşi principiu şi în cazul Witcher 3. Până şi Bethesda şi-a frustrat un pic fanii anunţând că Fallout 4 nu va funcţiona pe bătrânele Xbox 360 şi PlayStation 3.
Partea bună este că cei de la Activision nu permit adopţia aceleiaşi politici în privinţa popularei serii de la jocuri Call of Duty. În ceea ce priveşte noul Call Of Duty: Black Ops 3, în teorie, acesta va fi dezvoltat de Treyarch. În practică, realizarea sa va fi defalcată în funcţie platformă. Treyarch va lucra la varianta next-gen pentru PS4, PC şi Xbox One. Studiourile Beenox and Mercenary Technology se vor preocupa de portarea aceleiaşi poveşti pe Xbox 360 şi PlayStation 3.
Per ansamblu, toţi cei care vor investi în Call of Duty Black Ops 3 vor juca acelaşi joc, cu foarte mici excepţii. Printre acestea se numără campania co-op anunţată pe Xbox One cu patru jucători care pe Xbox 360 şi PlayStation 3 se va rezuma la doi jucători. În plus, Activision a ţinut să menţioneze că vor exista multe alte funcţii şi avantaje are versiunii next-gen, dar acelea vor fi făcute publice mai aproape de lansarea oficială a titlului.
Call of Duty Black Ops 3 se va lansa oficial pe 6 noiembrie anul acesta.