Bărbatul care trăieşte aceeaşi zi în fiecare zi e o enigmă pentru cercetători

de: Andrada Bonea
18 07. 2015

Pasionaţii de filme nu au cum să fi ratat Groundhog Day, din 1993, o comedie clasică în care Bill Murray retrăieşte aceeaşi zi la infinit, consecinţele fiind amuzante. 

Subiectul filmului a încetat să fie ficţiune, căci un fost soldat din Marea Britanie se trezeşte în fiecare zi crezând că este 14 martie 2005 şi că are o programare la dentist. Cercetătorii nu îşi pot explica fenomenul, scrie Science Alert. Bărbatul, care nu a fost numit pentru a se proteja dreptul familiei sale la viaţă privată, este subiectul unui nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Leicester.

”Nu am văzut aşa ceva până acum în clinicile noastre evaluare şi nu ştiu cum să abordăm problema. Din experienţa noastră, niciunul dintre colegii noştri de la neurologie, psihiatrie sau neuropsihologie clinică nu poate explica acest caz sau nu s-a confruntat cu aşa ceva până acum”, a declarat psihologul Gerald Burgess.

Posibila cauză, o anestezie locală

Bărbatul în vârstă de 38 de ani a început să sufere pierderi consistente de memorie după ce i s-a făcut o injecţie pentru o anestezie locală, la dentist. În ultimii 10 ani, el nu a reuşit să păstreze o amintire pentru mai mult de 90 de minute. El se trezeşte în fiecare zi cu impresia că este jumătatea lunii martie şi că se află în Germania, unde urmează să meargă la dentist.

Ceea ce îi uimeşte pe oamenii de ştiinţă este faptul că bărbatul nu are nicio urmă de leziune la nivelul creierului. Personalitatea sa şi memoria pe termen lung nu au fost afectate, însă nu poate să creeze noi amintiri, trăindu-şi viaţa cu ajutorul notiţelor de pe telefon, a familiei şi a prietenilor care îi reamintesc mereu ce s-a întâmplat în urmă cu două ore.

[related]

În mod normal, cercetătorii s-ar aştepta să vadă leziuni la nivelul hipocampului şi a diencefalului, structuri care acţionează ca o ”imprimantă” pentru amintiri noi. Una dintre teoriile vehiculate de ei ar fi că se întâmplă ceva la nivelul creierului său, înainte ca informaţiile să fie stocate, mai exact, acestea sunt şterse în sinapsele neuronale care ar trebui, în mod normal, să le consolideze pentru a putea fi reţinute.

Singura amintire pe care bărbatul a reuşit să păstreze în ultimii 10 ani este moartea tatălui său, ceea ce îi face pe specialişti să creadă că situaţia bărbatului ne-ar putea ajuta să înţelegem mai multe despre legătura dintre emoţii şi amintiri. Până la elucidarea misterului, poţi urmări filmul care prezintă o situaţie similară, într-un mod plin de umor.