Barack Obama atrage atenția asupra pericolului real al roboților

de: Andrada Bonea
08 10. 2015

Roboții, tehnologia și automatizarea stârnesc teamă printre oameni, în mare parte pentru că avem impresia că ne vor distruge. Totuși, președintele Barack Obama atrage atenția asupra unei amenințări ceva mai realiste.

Acesta crede că roboții, în timp, vor ajunge să ne ia locurile de muncă, potrivit unei declarații pentru Marketplace. Rolul tehnologiei în crearea și distrugerea locurilor de muncă a fost dezbătută îndelung în ultimii ani. „Vorbim despre această problemă de mulți ani, fără a-i acorda prea mare atenție, dar sunt studii întregi despre faptul că roboții sunt ucigași de locuri de muncă”, a spus Jeff Burnstein, președinte al Association for Advancing Automation.

Sunt studii asupra ambelor părți ale problemei, și e greu să tragem concluzii definitive. Burnstein, totuși, spune că ar trebui să avem în vedere două numere: creșterea numărului de locuri de muncă și creșterea numărului roboților. Acesta crede că cele mai puternice companii implementează automatizări și angajează oameni în același timp. Pe de altă parte, numărul oamenilor care își caută locuri de muncă e în scădere, fără ca asta să aibă neapărat legătură cu roboții, scriu cei de la Washington Post.

Președintele Statelor Unite crede că acum, companiile pot foarte ușor să renunțe să ofere oamenilor măriri de salariu și să opteze pentru investirea în mașinării, pentru a le spune acestora :”Atât vă putem oferi, dacă nu vă convine, mai sunt și alții care vor acest loc de muncă”.

Pe de altă parte, Obama e de părere că nu ar trebui să oprim nici globalizarea, nici avansarea tehnologiei, ci mai degrabă să ajutăm muncitorii să se adapteze și să concureze cu mașinăriile. Burnstein ne liniștește și spune că roboții vor oferi cel puțin atâtea oportunități pe câte vor distruge. „Obișnuiam să avem un procent imens de oameni care lucrează la ferme. Acum nu mai avem. Obișnuiam să avem mulți operatori, iar acum nu îi mai avem”, a spus acesta. „Am fost mereu capabili să facem noi locuri de muncă. Acum 20 de ani, exista postul de dezvoltator de aplicații sau de specialist SEO?”