Aston Martin va deveni o amenințare pentru Tesla

de: Ștefan Neculai
22 10. 2015

Britanicii de la Aston Martin s-au aliat cu cei de la Williams Advanced Engineeering pentru a construi prima super-mașină cu patru uși, 100% electrică.

Aston Martin RapidE va fi replica fidelă a modelului Rapid, care se bucură de un succes răsunător încă din 2010, singura diferență fiind că cea dintâi va fi 100% electrică, așa cum o dictează viitorul. Deocamdată, RapiE se află în stadiul de concept, dar reprezentanții companiei susțin că va deveni un produs de serie în cel mult doi ani.

Cei de la Aston Martin s-au ferit să ofere detalii despre specificațiile viitorului sedan electric, performanța, puterea și costul rămânând un mister. Cu toate astea, ne așteptăm să fie un produs cu adevărat special, mai ales ținând cont de faptul că va fi construit în parteneriat cu o companie de renume în domeniul auto, care creează tehnologii pentru Formula 1 și cochetează cu domeniul aerospațial.

Potrivit celor de la CNET, conceptul a fost dezvăluit în cadrul unui context special, odată cu întâlnirea Prințului Williams și a Ducesei Catherine cu Președintele Chinei, Xi Jinping. Bolidul electric va fi construit cu ajutorul investițiilor din partea Chinei, summitul organizat fiind ocazia perfectă pentru ca Marea Britanie să se laude cu lucrurile pe care le are de oferit.

Fratele clasic al lui RapidE, Aston Martin Rapid are un motor de 12 cilindri care dezvoltă 470 de cai putere, iar varianta îmbunătățită, Rapid S, a primit 80 de cai putere în plus și a înlocuit cutia automată în șase trepte cu una care beneficiază de opt trepte. Prețul unei astfel de mașini este de aproximativ 200.000 de dolari, așa că ne așteptăm la RapidE, care se vrea a fi un bolid 100% electric foarte performant, să aibă un preț chiar mai piperat.