Ăsta-i „șoricel“ cu două fețe: e și mouse, și calculator de fițe

de: Bogdan Cristea
20 01. 2015

Deși este doar în curs de dezvoltare, Mouse-Box se anunță a fi un dispozitiv foarte interesant. Creatorii au încorporat un întreg PC într-un mouse.

De curând, în cadrul CES 2015, cei de la Intel au prezentat Compute-Stick, un PC de dimensiunea unui pachet de gume. Pentru a-l folosi, aveți nevoie doar de un TV cu HDMI, un mouse și o tastatură. Sună foarte bine, dar unii au crezut că se pot realiza și mai multe. Chiar și așa, dispozitivul celor de la Intel evidențiază foarte clar un trend prin care PC-urile devin din ce în ce mai mici. În aceste condiții, este surprinzător cum nimeni nu a pus în practică până acum ideea care stă în spatele lui Mouse-Box.

Fiind un PC care poate fi folosit ca un mouse în același timp, Mouse-Box reduce numărul de dispozitive pe care trebuie să le conectați. Astfel, singurele lucruri care vă vor fi necesare sunt un TV și o tastatură. Din momentul în care Mouse-Box este conectat cu televizorul, aveți un PC. Dacă, însă, TV-ul este deja conectat cu un alt PC, puteți alterna între cele două foarte ușor, iar Mouse-Box va funcționa exclusiv ca un mouse.

Lista de specificații a Mouse-Box include un procesor quad-core de 1,4 GHz și 128GB de memorie flash. Din punct de vedere al conectivității, acesta va fi dotat cu Wi-Fi, două porturi USB 3.0 și un port micro-HDMI. De asemenea, vor fi incluse un accelerometru și un giroscop. După cum am spus mai devreme, Mouse-Box este încă la început, iar producătorii pentru moment nu au urcat decât un video pe internet. Dacă dispozitivul crește în popularitate, s-ar putea ca în viitorul apropiat să vedem o campanie pe una dintre marile platforme de crowdfunding.