Cât de utile vor fi procesoarele cu 10 nuclee: MediaTek anunță deja primul cip

de: Bogdan Cristea
15 05. 2015

Anul viitor, cei de la MediaTek ar putea lansa pe piață primele procesoare cu 10 nuclee pentru dispozitive mobile.

În urmă cu aproape doi ani de zile, cei de la MediaTek au fost primii care ne-au prezentat procesorul cu 8 nuclee, o idee care la acea vreme a fost clasificată de mulți drept ridicolă. Printre cei pesimiști se număra și Qualcomm. Timpul, însă, le-a dat dreptate taiwanezilor, iar Qualcomm a fost nevoit să scoată pe piață propria serie de procesoare octa-core, în frunte cu vârful de gamă Snapdragon 810.

Lucrurile s-au schimbat între timp, Samsung a devenit și el un jucător important, iar MediaTek trebuie încă o dată să se remarce pe piață. Conform site-ului Recode, noile procesoare cu 10 nuclee ar putea reprezenta o soluție, însă mulți deja se îndoiesc de utilitatea acestora. Acestea ar urma să se numească Helio X20, iar singura diferență față de Helio X10 ar fi adăugarea a două nuclee Cortex A-72 la 2,5GHz fiecare. Astfel, arhitectura ar arăta în felul următor: două nuclee la 2,5GHz, patru nuclee Cortex A-53 la 2GHz și alte patru nuclee Cortex A-53 la 1,4GHz.

Conform declarațiilor unui oficial din cadrul companiei, adăugarea celor două nuclee de 2,5 GHz ar contribui la reducerea consumului de energie. Din câte se pare, toate cele zece pot rula în același timp, dar acest lucru se va întâmpla foarte rar, software-ul din cip alegând de fiecare dată setul ideal. Pentru aplicații de mail sau chat vor fi folosite procesoarele mai slabe, în timp ce procesoarele mai performante vor fi utilizate pentru jocuri și alte aplicații solicitante. Totuși, mai avem de așteptat până la lansarea oficială a procesoarelor deca-core până în 2016.