Antivirus pentru Android: Câtă nevoie ai și care e cel mai bun

de: Răzvan Băltărețu
11 01. 2015

Dacă te întrebi câtă nevoie ai de un antivirus pentru Android, trebuie să știi cum funcționează un astfel de program pe această platformă și ce măsuri ia Google ca să țină virușii departe. Din fericire, dacă vei vrea un antivirus pentru Android, ai o ofertă destul de mare de aplicații.

Apple se bucură de un renume foarte bun în domeniul tech când vine vorba de rezistența în fața virușilor. Asta și pentru că niciodată n-a avut cota de piață de care s-a bucurat Microsoft și Google prin Windows, respectiv Android. Acum, se pune problema dacă ai nevoie de un antivirus pentru Android. Cu siguranță există un pericol reprezentat de hackeri, dar nici Google nu stă degeaba.

De la an la an programale de exploatare a utilizatorilor vor deveni mai bune, iar măsurile de securitate vor trebui îmbunătățite. Este o cursă continuă și realitatea e că un antivirus pentru Android este pe cât de bune sunt actualizările. Niciun program de acum un an nu ar putea fi bun în fața unor amenințări moderne. Același este și cazul pentru Windows, doar că aplicațiile antivirus pentru noile platforme nu mai funcționează la fel cum se întâmpla pe Windows dinainte de versiunea 8.

Un antivirus pentru Android blochează site-uri periculoase, scanează pachetele descărcate pentru software-uri de tip malware și adware, dar nu poate șterge vreo aplicație și nici nu mai există ideea de „mutare în carantină“. Utilizatorul este însă informat și trebuie să șteargă manual aplicația. Dacă aceasta nu e dezinstalată, atunci va continua să producă daune.

Cele două setări la care să ai grijă pe Android: verificarea aplicațiilor și neinstalarea din surse necunoscute.

 

Conform InfoSecurity, care citează raportul pentru 2014 al Quick Heal Technologies, anul trecut au fost descoperite trei milioane de mostre malware pentru Android, o creștere de 300 de ori între 2011 și 2014. Au fost identificate 536 de familii malware noi și 616 versiuni noi care pot afecta Android. Cei mai mulți hackeri caută să facă bani de pe urma utilizatorilor, dar aplicațiile de acest tip pe care au încercat să le introducă în Play Store au fost identificate rapid.

Merită sau nu să îți faci griji?

Înainte de toate trebuie clarificat un aspect. Atât timp cât telefonul tău cu Android nu este trecut printr-un proces de root-are, nu instalezi un custom rom pe el și folosești aplicații doar din Play Store, siguranța este la o cotă suficient de mare cât să nu fie justificată instalarea unui antivirus pentru Android.

Pe Android, nicio aplicaţie nu se poate instala fără acordul utilizatorului, fie că vine din magazin, fie că o instalezi prin procesul de sideloading (din surse necunoscute). Poți vedea această opțiune drept User Account Control din Windows Vista și Windows 7, dar care nu mai poate fi oprit și ești notificat când trebuie să instalezi ceva. În Play Store poți vedea ce drepturi îi dai aplicației, dar și ce impresii au alți utilizatori.

Cum spuneam și mai sus, Play Store e cel mai bun loc din care să iei aplicații. Google le testează și într-o proporție foarte mare nu trec cele cu probleme. De-a lungul evoluției Android, Google a implementat o infrastructură tot mai bună prin care să verifice aplicațiile. Apoi, cele mai mari probleme cu malware sau adware au fost provocate din surse terțe. Mereu vor fi site-uri care vor încerca să îți exploateze dispozitivul – fie că e PC, fie că e smartphone sau tabletă, dar un plus de atenție din partea ta le poate ține departe. Dacă ți se cere să instalezi o aplicație ca să accesezi un site, e un moment bun să închizi respectiva filă și să ștergi pachetul .apk descărcat (dacă e cazul).

O ultimă măsură de siguranță ar fi să te ții departe de root, dacă n-ai neapărată nevoie de așa ceva sau nu știi precis cum funcționează. Root-area este jailbreaking-ul de pe iOS și chiar Apple a avut probleme din cauza acestei tehnici, asta pentru că utilizatorii nu schimbau parola default pentru acces la terminal, iar hackerii au putut profita de asta.

„Dacă instalezi software doar din locuri de încredere, cum ar fi Google Play, și nu îți folosești telefonul prea des pentru browsing sau email, atunci sistemul de operare e în siguranță. Cele mai multe probleme apar când instalezi aplicații cracked din magazine terțe, care sunt încărcate, de cele mai multe ori, cu software malițios“, afirma pentru Digital Trends Andreas Marx de la AV-Test. Spre exemplu, telefoane ca Nokia X care nu vin cu acces la Play Store prezintă un risc mai mare de infectare.

Cel mai bun antivirus pentru Android

Nu există un cel mai bun antivirus pentru Android. În esență toate fac același lucru: analizează aplicațiile și îți spun care are probleme. Sunt oameni îngrijorați, iar producătorii furnizează propriile soluții. Există cerere și există ofertă, așa că dacă vrei să alegi un antivirus, ești liber să o faci. Ține cont însă că orice aplicație de tipul acesta ocupă spațiu de stocare, solicită memorie RAM și putere de calcul din procesor. De asemenea, va avea un impact asupra bateriei, dat fiind că rulează în fundal.

O prezentare a celor mai bune aplicații de tip antivirus pentru Android (începând cu minutul 15)

Aplicațiile antivirus care se bucură de un feedback bun de la utilizatori sunt: Mobile Security & Antivirus de la Avast, Mobile Security & Antivirus de la ESET, Bitdefender Antivirus Free (aici) completată de Clueful Privacy Advisor (aici) pentru a primi sfaturi cu privire la pericolul reprezentat de unele aplicații, AntiVirus Security de la AVG și Kaspersky Internet Security (aici). Merită amintită și declarația lui Adrian Ludwig, inginer-șef pentru securitatea Android la Google.

„Cred că a plăti pentru un produs care nu îți va oferi oricum protecție nu reprezintă o reducere rațională a riscurilor. Utilizatorii achiziționează însă multe lucruri din diverse motive. În practică, utilizatorii nu vor întâlni aplicații răufăcătoare, potențial purtătoare de malware. Mulți dintre utilizatori nu cunosc pe nimeni care să fi instalat vreodată o aplicație cu probleme“, a declarat acesta în iulie. Regulile de bun-simț și atenția rămân însă „arme“ foarte bune în lupta cu virușii indiferent de ce mediu discutăm.