Aeroscraft construiește unul dintre cele mai mari dirijabile din lume

de: Ștefan Neculai
17 09. 2015

Aparatele de zbor mai ușoare decât aerul păreau a fi de domeniul trecutului. Era primului Zeppelin s-a încheiat de mult, dar se pare că omenirea nu este încă pregătită să renunțe la originalul concept.

În urma dezastrului de la Hindenbug, Germania, când un dirijabil a luat foc și au murit 35 din cei 97 de oameni aflați la bord, epoca acestor „baloane” zburătoare părea să se fi sfârșit. Hidrogenul extrem de inflamabil, folosit pentru a face ca aparatul de zbor să rămână în aer este cauza principală pentru care dirijabilele au dispărut de pe cer. Așadar, experții în aviație vin cu o soluție și propun heliul ca alternativă.

Astfel, dirijabilele au reînceput să apară și cerul să nu mai fie dominat de avioane și elicoptere. Dragon Dream, dirijabilul celor de la Aeroscraft Corporation este dovada perfectă. În curând, acesta va primi un frate mai mare. Mult mai mare. Deși Dragon Dream este cât jumătate din ce urmează să fie noul aparat de zbor, priviți cât de uriaș este.

Dacă în trecut aceste aparate de zbor erau folosite pentru croaziere de lux, Aeroscraft lucrează să construiască un dirijabil capabil să transporte 66 de tone de marfă. Ok, dar asta poate face și un avion normal. Perfect de acord, însă dirijabilul urmează să fie folosit pentru a transporta încărcătura în zone fără piste de aterizare.

Potrivit celor de la Popular Science, dirijabilul lung de 170 de metri are un aspect care îți taie răsuflarea. Aeroscraft consideră că nu mai au de lucru la acest aspect, iar pentru a se putea încadra în timpul propus pentru construirea aparatului de zbor, nu vor mai insista asupra design-ului.

Aeroscraft este doar una dintre mai multe companii care construiește dirijabile gigantice. În 2013, Armata Statelor Unite a anulat proiectul ce prevedea construirea unui zeppelin hibrid ce urma a fi folosit   pentru supraveghere , dar a fost reluat de Marea Britanie și urmează a fi lansat în viitorul apropiat.