”Arma răzbunării”, racheta care a dus omul în spațiu: Cum o armă de distrugere a devenit utilă

„Arma răzbunării“ este racheta cu care naziștii încă mai sperau să câștige războiul. N-au reușit asta, din fericire, dar V2 a pus bazele ”erei spațiale” și a dat startul întrecerii dintre Uniunea Sovietică și Statele Unite.

Pe 20 aprilie 1889 s-a născut Adolf Hitler. În cursa lui nebună, începută cu invadarea Poloniei în septembrie 1939, a dorit să domine lumea prin forța armelor dezvoltate de naziști. Una dintre cele mai temute era racheta V2, care putea parcurge distanțe foarte mari în timp scurt. Hitler țintea Londra. Câteva decenii mai târziu, după Al Doilea Război Mondial, arma lui Adolf Hitler contribuia la cucerirea Lunii de către om.

Este anul 1972. Apollo 16 este cea de-a cincea (ulterior se va dovedi a fi și penultima) misiune pe Lună a unui echipaj american. Racheta care i-a transportat pe astronauții din Statele Unite ale Americii către Lună era un Saturn V SA-511. Ceea ce este mai puțin cunoscut este că Saturn V a fost creată sub stricta supraveghere a lui Wernher von Braun, un om pe cât de inteligent, pe atât de controversat. Asta deoarece Wernher von Braun nu a fost doar membru al partidului nazist, ci și al SS, fapt care l-ar fi putut costa viața dacă se afla în alte părți ale globului.

Revenind la misiune, aceasta era un succes pentru von Braun, demonstrând încă o dată geniul său. Data era 20 aprilie. Cu 83 de ani înainte de această realizare, s-a născut unul dintre liderii sub care von Braun a lucrat pe parcursul vieții. Nu este vorba despre Harry Truman, nici despre Dwight D. Eisenhower și nici despre John F. Kennedy, ci despre nimeni altul decât Adolf Hitler.

Hitler s-a născut la 20 aprilie în anul 1889 în Braunau am Inn în Imperiul Austro-Ungar. Soldat în cadrul armatei imperiale germane în Primul Război Mondial, Hitler a fost rănit în timpul bătăliei de pe Somme, războiul luând sfârșit în timp ce el era în spital. Ajungând ulterior lider al partidului nazist, Hitler a dezvoltat și a răspândit ura împotriva evreilor în rândul populației, dorința acestuia de a se revanșa pentru umilința din 1918 declanșând cel de-Al Doilea Război Mondial.

Prima rachetă în spațiu

Pe lângă luptele oribile care s-au dat între 1939 și 1945, Al Doilea Război Mondial este cunoscut și ca o perioadă în care au avut loc unele dintre cele mai mari progrese tehnologice, iar liderul Germaniei naziste a fost, în diverse feluri, implicat într-unele dintre acestea. Cele care s-au dovedit a avea cel mai mare impact asupra omenirii au fost rachetele dezvoltate. Dintre acestea, modelele V2 au fost probabil cele mai importante, iar cel responsabil de crearea lor este chiar Wernher von Braun, omul care va deveni personaj cheie în încercarea americanilor de a ajunge pe Lună.

Modelele V2 au fost primele rachete balistice create de oameni, iar acestea au fost cunoscut drept ”arme ale răzbunării” naziștilor, ca urmare a bombardamentelor aliate asupra orașelor nemțești. De asemenea, rachetele V2 au fost primele obiecte create de om care au ajuns în spațiu. Astfel, rachetele V2 au depășit linia Karman, aflată la 100 de kilometri deasupra Pământului, cea care reprezintă limita dintre atmosferă și spațiu.

În stilul caracteristic rachetelor balistice, modelele V2 urcau constant, grație motoarelor, pentru aproximativ 65 de secunde, după care adoptau o traiectorie directă către țintă. Acestea erau ghidate cu ajutorul a două-trei giroscoape montate în interior și un accelerometru, alături de patru cârme prezente pe partea din spate. Modelele cele mai noi se puteau folosi, însă, chiar și de unde radio, iar datorită vitezei supersonice nu puteau fi ajunse din urmă de avioanele aliate.

”Armele răzbunării” aveau probleme

Deși era tehnologie de ultimă generație, racheta V2 avea numeroase probleme. În primul rând, explozibilul folosit se putea detona înainte de a ajunge la țintă, iar amestecul de combustibil lichid din interior putea cauza probleme pentru cei ce controlau dispozitivul la sol.

În cazul în care era lansată pentru a distruge o țintă aflată la mare distanță, o rachetă V2 putea ajunge la maximum 88 de kilometri deasupra Pământului. În cazul în care era lansată vertical, altitudinea aceasta putea depăși foarte ușor 200 de kilometri. Inițial lansate de pe platforme fixe din nordul Franței, foarte aproape de Canalul Mânecii, rachetele V2 au fost ulterior fixate pe lansatoare mobile. O lansare dura 90 de minute, cu tot cu pregătirea terenului, iar echipajul putea părăsi zona complet la 30 de minute după lansare.

Datorită acestei mobilități, între 8 septembrie, data la care primele rachete V2 au fost lansate, și mai 1945, peste 3.000 de rachete au fost lansate asupra orașelor din Marea Britanie, Franța, Olanda și Belgia. Rachetele și pericolul reprezentat de acestea i-au determinat pe aliații din vest să avanseze mai repede, pentru a captura cercetătorii implicați în programul V2 și pentru a opri bombardamentele asupra orașelor.

De la Berlin la Washington

Într-adevăr, la final, peste 100 de oameni implicați în crearea rachetei, în frunte cu Wernher von Braun li s-au predat americanilor. Acestora li s-a ”șters cu buretele” trecutul nazist și au fost angajați de marina americană pentru a dezvolta rachete. Von Braun a creat, în continuare, prima rachetă atomica balistică (toate, până la acel moment, erau aruncate dintr-un bombardier). Însă, după cum a declarat chiar el, von Braun era mai interesat de explorarea spațiului. Visul i s-a împlinit abia în anul 1960, atunci când a fost transferat la NASA.

Peste nouă ani, Saturn V, racheta creată de cercetătorul de origine germană îi va transporta pe Neil Armstrong, Buzz Aldrin și Michael Collins pe Lună. Dacă este să ne uităm la intențiile lui von Braun, este clar că acesta era un visător. Aspirațiile sale erau mult mai mari decât ale celorlalți, declarând că zborurile pe Marte vor fi posibile după anul 1980. Spre deosebire de el, superiorii și publicul larg și-au pierdut interesul pentru explorarea spațiului după ce omul a ajuns pe Lună.

Unul dintre puținii foști naziști care au avut un impact pozitiv asupra omenirii și care au încercat să dezvolte interesul pentru știință prin mijloace normale, Wernher von Braun și-a dat demisia de la NASA în anul 1972. Cât despre intențiile de explorare a spațiului, putem spune că americanii au încetinit ritmul după ce au reușit să ajungă pe Lună înainte sovieticilor.

Probabil că potențialul uriaș al programului început de Kennedy în timpul în care von Braun era la NASA nu și-a atins potențialul maxim. Sau poate că von Braun avea aspirații mult prea mari. Nu vom afla niciodată. Tot ce ne mai rămâne este moștenirea acestuia, cu bunele și cu relele ei.