Acum poți folosi emoticoane pentru a căuta videoclipuri de pe YouTube

de: Ștefan Neculai
29 10. 2015

Un grup de cercetători a vrut să combine dragostea pentru emoticoane cu cea pentru videoclipuri și au construit un prototip al unui motor de căutare care permite căutarea clipurilor video prin tastarea unui singur emoticon.

Denumit „Emoji2Video”, motorul de căutare este creația cercetătorilor de la Universitatea din Amsterdam, împreună cu cei de la Qualcomm, prin care au dorit să arate cât de ușor este să folosești un emoticon pentru a căuta un lucru, indiferent de limba pe care o vorbești, sau dacă poți, sau nu, să citești.

Cei care intră pe site pot selecta unul, sau mai multe emoticoane, dintr-o listă ce cuprinde 385 de astfel de semne. Pictogramele selectate vor fi utilizate pentru a căuta printre 45.000 de videoclipuri de pe YouTube.

Emoticoanele (emoji) au luat naștere în Japonia, în anul 1990, și au devenit extrem de populare în ultimii ani, odată ce producătorii de smartphone-uri le-au introdus în tastaturile acestora, făcând mai ușoară comunicarea nonverbală. Acestea au dobândit un succes atât de mare încât mai multe servicii online le permit utilizatorilor să caute cu ajutorul emoticoanelor.

Motorul de căutare Emoji2Video este încă la început și pune la dispoziție doar o mică parte din milioanele de videoclipuri disponibile pe YouTube. Cercetătorii afirmă că nu ar fi dificil să adauge mai multe, și chiar plănuiesc să facă acest lucru. În plus, aceștia susțin că tehnologia ar putea fi extrem de folositoare în cazul smartwatch-urilor, deoarece ecranele acestora de mici dimensiuni nu permit tastarea cuvintelor, iar introducerea unui simplu emoticon ar putea salva situația.

Tyler Schnoebelen, un lingvist cunoscut, a declarat pentru Mashable că proiectul ar putea fi foarte util pentru găsirea videoclipurilor făcute de cei care nu vorbesc aceeași limbă ca tine, chiar dacă în acest moment simplul său scop este amuzamentul.