Acum îți poți imprima o mașină Ford pentru doar cinci dolari
Cei de la Ford le oferă clienților posibilitatea de a-și crea propriile mașini cu ajutorul imprimantelor 3D.
În general, mașinile americane sunt genul de autovehicule pe care fie le urăști, fie la iubești. În cazul în care sunteți fan al modelelor produse de către cei de la Ford, aveți acum motive să vă bucurați. Compania cu sediul în Dearborn le permite acum tuturor celor interesați să-și construiască propriile modele acasă. Ce Înseamnă acest lucru, mai exact?
După cum scriu cei de la Digital Trends, Ford a încărcat pe internet fișiere pentru printare 3D care conțin schemele pentru diferite modele proprii, printre care se numără și Shelby GT350R. Prima mașină de acest fel a fost vândută la licitație pentru impresionanta sumă de un milion de dolari, iar Ford vă permite să creați o machetă la scara 1:32. În ciuda faptului că aceste dimensiuni pot fi modificate, șansele să vă puteți crea propria mașina la scară 1:1 cu ajutorul unei imprimante 3D în viitorul apropiat sunt foarte mici.
”Printarea 3D devine din ce în ce mai populară și este normal ca noi să le oferim clienților posibilitatea să-și construiască propriile modele 3D” a declarat unul dintre oficialii companiei. Fiecare dintre fișierele pentru imprimante 3D costă 5 dolari și poate fi descărcat de aici.