Acest ursuleț de pluș high-tech va fi cel mai bun prieten al copilului tău
Plușurile vor ocupa mereu un loc special în viețile noastre, mai ales dacă vin sub formă de ursuleți. Tocmai de aceea, nu ai cum să nu îl placi pe Oslo, un ursuleț simpatic cu cap pătrat.
Oslo e una dintre jucăriile inteligente ale Fisher Price, creat pentru a deveni cel mai bun prieten al copilului tău. E ca un mix între Teddy Ruxpin, Dropout Bear și Domo Kun. De asemenea, vine și în versiunea maimuță și panda, în curând. Chiar dacă ți se pare puțin creepy, cei de la Mashable susțin că e o jucărie într-adevăr inteligentă și interactivă. Iar video-ul de promovare, făcut pe ideea de eveniment Apple, cu un copilaș simpatic îmbrăcat în Steve Jobs, e mai mult decât ingenios.
Ursulețul are chiar și inițiativă, așa că dacă îl pornești fără a-l băga în seamă ulterior, îți va sugera el activități. Include jocuri, povești, aventuri, desenat, muzică, gustări, toate întipărite pe carduri inteligente. Odată ce așezi în fața camerei implantate în nas unul dintre carduri, folosind tehnologia de recunoaștere a imaginii, ursulețul va procesa activitatea. Încă un lucru interesant e faptul că, folosind cardul „today”, Oslo va oferi o informație istorică legată de data respectivă. Un fel de Wikipedia blănos.
Activitățile pe care copilul tău probabil le percepe ca fiind plictisitoare, în ciuda utilității, devin distractive. De exemplu, spălatul pe dinți devine „brushercize”, un fel de petrecere în baie, sau o misiune de a elimina „fooditives”, adică resturile alimentare dintre dinți. Oslo vine cu nouă carduri, dar există pachete extinse, cu experimente științifice și nu numai.