Acest bărbat a fost plătit cu 18.000 de dolari pentru a sta 70 de zile în pat
Chiar dacă pentru un leneș ar suna ca jobul ideal, în realitate nu e chiar așa. Tu ai accepta să rămâi imobilizat la pat 70 de zile pentru 18.000 de dolari?
Prin stat în pat, nu ne referim la lenevit alternat cu pauze de plimbări sau alte activități. Târgul implică să îți desfășori absolut toate treburile în poziție orizontală. Da, inclusiv utilizarea toaletei, îndurând toată durerea care vine la pachet, generată de lipsa mișcării atât de necesară bunei funcționări.
Anul trecut, NASA a plătit aproximativ 50 de voluntari pentru această misiune, cu scopul de a afla cât de mult se deteriorează mușchii și oasele în astfel de condiții. Cercetarea ar putea fi utilă pentru eventualele misiuni spațiale din viitor.
Unul dintre voluntari, Drew Iwanicki, a vorbit despre această experiență cu cei de la NextShark. Într-un interviu despre studiul numit CFT 70 (Countermeasure and Functional Testing in Head-Down Tilt Bed Rest Study), Iwanicki a spus că a auzit prima oară de oportunitate pe Reddit, în 2013. După ce a aplicat, a fost ales din 25.000 de aplicanți să facă parte din studiul desfășurat în noiembrie 2014.
În interviu, a explicat cum a fost monitorizat 24/7, trebuind să țină și o dietă foarte strictă, care să îi păstreze greutatea de 90 de kilograme. De asemenea, și programul de somn era foarte strict. Culcarea la 10, trezirea la 6, fără mini-episoade de somn pe timp de zi. Probabil că una dintre cele mai crude glume despre statul în pat toată ziua e să nu poți dormi. Avea dreptul să se sprijine în mâini 30 de minute pe zi, cât să își mănânce mâncarea. Avea la dispoziție un laptop și cărți și putea face câteva exerciții fizice foarte ușoare.
Ca și cum nu ar fi fost suficient în afară de cele 70 de zile, au mai fost adăugate 38, destinate pregătirii pentru studiu și unor teste ulterioare. Dacă facem un calcul, Iwanicki a primit aproximativ 170 de dolari pe zi. E un preț prea mic pentru un sacrificiu prea mare?