A murit George Mueller, omul datorită căruia am ajuns pe Lună

de: Andrada Bonea
18 10. 2015

George Mueller, unul dintre cei mai importanți manageri din istoria NASA, cel care a coordonat eforturile Agenției spațiale americane în ceea ce privește misiunile Apollo, care i-au dus pe primii astronauți pe Lună, și este creditat drept „părintele navetei spațiale”, a murit săptămâna trecută, la vârsta de 97 de ani.

În calitate de administrator asociat al NASA, George Mueller a condus Biroul pentru zboruri spațiale cu om la bord al agenției în perioada 1963 — 1969, calitate în care a coordonat primele misiuni Apollo. De asemenea, el a jucat un rol important în proiectarea și construcția primei stații spațiale americane și a susținut necesitatea trecerii la un sistem de transport în spațiu reutilizabil, sistem materializat apoi sub forma flotilei americane de navete spațiale.

„Problemele de management au fost cu siguranță la fel de dificile precum cele tehnice”, declara Mueller într-un interviu acordat în 2011 revistei Air & Space pe tema primelor aselenizări.

Cu trei ani înainte ca Neil Armstrong și Buzz Aldrin să facă primii pași pe Lună, Mueller și-a prezentat ideea unui laborator orbital construit cu piese și tehnologie folosită în programul Apollo. Această schiță, prezentată într-o ședință NASA în august 1966, a pus bazele viitoarei stații spațiale americane Skylab, potrivit io9.

Creditat drept „părintele navetei spațiale”, Mueller nu mai era la NASA în 1972 când s-a aprobat programul de construcție a flotilei de navete care avea să asigure ani la rând transportul astronauților în spațiu. El și-a dat demisia de la NASA în 1969, la patru luni după prima aselenizare, considerând că odată cu primii pași pe Lună s-a încheiat o eră și urmează să se deschidă o alta pentru Agenția spațială americană.

„A fost un moment bun să plec și să las pe altcineva să continue în faza următoare. Din punct de vedere practic, a trebuit să mă duc să câștig mai mulți bani pentru familie”, declara el. Oricum, fără el, Neil Armstrong nu ar fi pus piciorul pe Lună.