A fost lansat smartwatch-ul inspirat de Vladimir Putin: cât costă şi cum arată

de: Andrada Bonea
15 08. 2015

Poate cea mai inedită variantă a Apple Watch este una care poartă semnătura lui Vladimir Putin. Preţul este, desigur, pe măsură.

Ceasul a fost produs de Caviar Perna Penna, o companie de bijuterii ruso-italiană, şi costă aproximativ 3.000 de dolari. Pe lângă semnătura lui Vladimir Putin, designul ceasului mai include şi skyline-ul Rusiei, precum şi vulturul bicefal, stema Rusiei, potrivit Mediafax.

Putin nu comentat până în acest moment lansarea noului Apple Watch Edition. „Putin watch-ul”, cum a fost denumit de către presă, e disponibil în doar 999 de unităţi. Potrivit CNN, Caviar va produce, de asemenea, şi o ediţie limitată de ceasuri dedicată ţarului Petru I şi revoluţionarului bolşevic Vladimir Lenin.

Momentan, ceasul Putin e disponibil doar pe piaţa din Rusia, însă Anna Lobova, PR-ul Caviar, a declarat pentru CNN că există interes şi la nivel internaţional. „Plănuim să facem livrări şi în Arabia Saudită, China şi Statele Unite”, a explicat Lobova.

În urmă cu o săptămână, purtătorul de cuvânt al lui Putin a fost fotografiat, la rândul său, purtând un ceas ediţie limitată, în valoare de 600.000 de dolari – valoarea a trei-patru salarii ale şefului său direct, Putin. Episodul vine în contextul în care Peskov a fost acuzat recent de corupţie. Peskov a susţinut că ceasul a fost un cadou de la soţia sa, patinatoarea Tatiana Navka.