10 reușite și invenții despre care nu știai ale unor oameni celebri

de: Bogdan Cristea
15 06. 2015

În ciuda popularității unora dintre personajele de mai jos, puțini știu că acestea sunt responsabile pentru unele dintre cele mai importante și interesante creații, de la console de gaming la hardware anti-poluare.

Realizările unora dintre cele mai importante personalități le-au adus acestora faima de care se bucură în prezent, dar, în același timp, au atras atenția de la unele la fel de importante. După cum scriu cei de la Cracked, astfel de persoane sunt într-adevăr mult mai talentate decât am putea crede.

Fie că este vorba despre piloți profesioniști care au inventat metode pentru conservarea organelor sau despre matematicieni care au pus bazele sistemului de transport în comun, acestea au avut o influență considerabilă asupra lumii în care trăim. Cele de mai jos sunt zece dintre realizările mai puțin cunoscute ale unor personalități importante.

Inventatorul Game Boy a fost om de serviciu

Gunpei Yokoi este numele său și este cunoscut de foarte mulți oameni drept inventatorul Game Boy, unul dintre cele mai renumite produse ale celor de la Nintendo. Este mai puțin cunoscut, însă, faptul că, pe parcursul carierei sale la giganticul japonez, Yokoi a deținut mai multe funcții, printre care și cea de om de serviciu. Yokoi studiase electronică în timpul facultății, iar odată ce a absolvit, acesta a acceptat un loc de muncă în cadrul Nintendo mult sub capacitățile și pregătirea sa.

Yokoi nu a fost doar om de serviciu, ci și muncitor în fabrici ale Nintendo. Cu toate acestea, Yokoi a continuat să experimenteze în particular cu diverse creații, iar una dintre cele mai interesante a fost brațul extensibil de jucărie, invenția care a atras atenția conducerii Nintendo. În continuare, Yokoi a fost promovat, ajungând să se ocupe exclusiv de dezvoltarea dispozitivelor electronice. Cariera sa a atins punctul culminant în 1989, atunci când a fost lansat Game Boy.

Lonnie Johnson creează pistolul cu apă și avioanele ”Stealth”

Lonnie Johnson a creat una dintre cele mai populare jucării din toate timpurile, denumită Super Soaker 50. Acesta a fost unul dintre primele pistoale cu apă care funcționau pe bază de presiune, având performanțe cu multe peste cele înregistrate de competitorii de pe piață. Super Soaker 50 nu a fost, însă, singurul proiect important în care Lonnie Johnson a fost implicat.

Omul de știință american a luat parte, de asemenea, la programul Stealth care a dus la creare arhicunoscutului avion de bombardament B-2. Plecând din cadrul Forțelor Aeriene, Lonnie Johnson s-a alăturat celor de la NASA, unde a fost implicat în planificarea unei misiuni către Jupiter.

Blaise Pascal și primul sistem de transport în comun

Blaise Pascal a fost unul dintre oamenii de știință cei mai importanți ale vremurilor sale. Acesta a adus contribuții importante nu numai în domeniul matematicii, ci și în domeniul fizicii. Printre altele, Pascal este considerat și unul dintre inventatorii calculatorului mecanic, mașinărie pe care a creat-o în anul 1642.

Pe lângă acestea, Pascal a pus și bazele primului sistem de transport în comun. Acesta a fost înființat în Paris în anul 1662 și se baza, în mod evident, pe caii care deplasau căruțe cu pasageri. Din nefericire, prețurile pentru câte o călătorie au fost mărite la un moment dat, accesul a fost restricționat celor din păturile de jos ale societății, iar sistemul a fost închis complet după 15 ani de funcționare.

Frederick Banting dezvoltă insulina și armele biologice

Frederick Banting a fost extrem de implicat în dezvoltarea insulinei pe parcursul vieții sale și este în prezent cel mai tânăr laureat în domeniul fiziologiei și al medicinei. Chiar și așa, acestea nu au fost singurele contribuții aduse de Banting în domeniul acesta.

Din câte se pare, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Banting a încercat să atragă atenția guvernului britanic asupra pericolului reprezentat de un posibil atac biologic german. Banting încuraja autoritățile să ia măsuri serioase în acest sens, acestea din urmă fiind concentrate în acea perioadă asupra bombardamentelor convenționale. Printre metodele propuse de Banting pentru efectuarea unui atac biologic se număra răspândirea agenților patogeni cu ajutorul avioanelor, dar și cu ajutorul serviciilor poștale.

Paul Winchell a ajutat la crearea inimii artificiale

Paul Winchell s-a remarcat în Statele Unite drept unul dintre cei mai talentați ventriloci ai vremurilor sale. Cariera sa a înflorit între anii 1950 și 1960, aceasta fiind și perioada în care Winchell a fost implicat în televiziune. Printre personajele din desene animate ale căror voci au fost furnizate de Winchell se numără Tigger, Gargamel și Dick Dastardly.

Dar Paul Winchell era interesat și de medicină, iar în urma unei colaborări cu doctorul Henry Heimlich, cel care a inventat manevra ce-i poartă numele, Paul Winchell a obținut un patent pentru prima inimă artificială produsă. Acesta era, totuși, un produs aflat încă la început și a mai fost nevoie de ani de zile pentru a se ajunge la standardele din ziua de astăzi.

Jerry Lewis dă o mână de ajutor cinematografiei

Jerry Lewis a făcut parte din cunoscutul duo Martin & Lewis, unde a colaborat pentru o lungă perioadă cu Dean Martin. În ciuda succesului, Lewis nu a mai avut acces la finanțare la un moment dat, fiind forțat să dezvolte singur o metodă prin care își putea viziona scenele de actorie după ce acestea au fost filmate.

În acest fel, Lewis a fost capabil să realizeze producții cu mult mai puțin costuri . Metoda aceasta a fost ulterior denumită ”video assist” și încă este folosită în prezent de numeroși regizori.

Jim Jannard și contribuția la videoclipuri de calitate

Jim Jannard este cunoscut de majoritatea persoanelor drept fondatorul companiei Oakley. Jannard a vândut Oakley în anul 2007 pentru nu mai puțin de două miliarde de dolari. Inclus de unele publicații în lista celor mai creativi oameni în viață, Jannard a inventat la scurt timp după aceea RED One, o cameră foto capabilă să filmeze la rezoluții 2K și 4K și care a devenit alegerea profesioniștilor.

Ben Franklin inventează lentilele bifocale

Despre persoanele care au avut o contribuție importantă la obținerea independenței Statelor Unite ale Americii există foarte multe povești interesante. Una dintre acestea este cea conform căreia Ben Franklin a creat lentilele bifocale moderne.

Din câte se pare, acest lucru este adevărat, deși trebuie menționat că acesta a îmbunătățit un design existent încă din vremurile medievale. Termenul ”bifocale” a apărut abia la câteva decenii după moartea lui Franklin, atunci când a fost introdus de Isaac Hawkins.

Charles Lindbergh se implică în dezvoltarea medicinei

Primul om care a zburat peste oceanul Atlantic nu a fost doar un pilot de excepție, ci și o persoană pasionată de medicină. Astfel, Lindbergh s-a concentrat pe conservarea organelor și a inventat o metodă eficientă pentru a realiza acest lucru, descriind, de asemenea, și o inimă artificială într-o carte a sa. Inima artificială nu a apucat să fie realizată niciodată.

Albert Einstein a patentat un design pentru o bluză

„A se lua la cunoștință că eu, Albert Einstein, cetățean german și rezident în cartierul Manhattan din New York, am inventat un nou, original și ornamental design pentru o bluză”, aceasta este declarația lui Einstein și, da, a inventat un design pentru o bluză. Una cu două rânduri de nasturi, care să se adapteze corpului. Dacă ești tipul de om care pune câteva kilograme după sărbători, atunci creația lui Einstein îți permite să te muți la celălalt rând de nasturi până le dai jos, fără să cauți haine noi.