Noi detalii despre Windows 9: dispare un meniu iconic și Microsoft îmbunătăţeşte virtualizarea

de: Răzvan Băltărețu
07 08. 2014

Windows 9 va fi, cel mai probabil, lansat abia în 2015, dar până atunci nicio lună fără vești neoficiale despre acesta. Acum, aflăm că Microsoft renunță la meniul Charms pentru versiunea de desktop a viitorului Windows.

ZDNet informează că pe listă de „tăieri“ întocmită de Microsoft se găsește meniul Charms. Utilizatorilor de tablete le-a venit la îndemână să îl acceseze cu un swipe din drepta spre stânga, de la marginea ecranului, dar pe desktop acest meniu a fost mai mereu problematic și oarecum deficitar implementat. Acum, Microsoft caută să livreze un Windows mai „curat“ pe PC-urile clasice, fără elementele care ar necesita interacțiune cu un ecran tactil.

Astfel, deși rămâne același Windows sunt schimbări la nivel vizual și de interacțiune. Mai mult, scurtăturile rapide din Charms, cum ar fi cea pentru sharing, vor fi implementate în aplicațiile pe care le folosești. Aplicațiile vor „comunica“ între ele în același stil în care ar fi fost posibil prin Charms, dar va fi mai ușor de folosit sistemul de operare de către oamenii obișnuiți cu vechea interfață.

Citește și: Windows 9 „Threshold“ e planul Microsoft de a recâștiga utilizatorii clasici

În plus, Microsoft ar perfecţiona și suportul pentru mașini virtuale. Windows XP Mode din Windows 7 a fost doar prima etapa in această direcţie pentru sistemele de operare ieşite din Redmond. Utilizatorii care au dorit o astfel de funcționalitate la nivel profesionist au trebuit să recurgă la soluții terțe, dar cu Windows 9 gestionarea acestora ar putea fi la fel de simplă ca apăsarea unui buton din taskbar. O primă versiune de Windows 9 va fi disponibilă spre finalul anului, cel mai probabil cea developer preview, iar în 2015 va fi lansarea oficială.