Vertu lansează cu Bentley un nou smartphone inaccesibil şi atrăgător
Pe sistemul cine se aseamănă se adună, Vertu în colaborare cu Bentley au anunţat zilele trecute un smartphone intitulat Signature Touch.
În imaginea de mai sus puteţi vedea în detaliu cea mai nouă creaţie a englezilor de la Vertu. Aceasta poartă numele de Vertu Bentley Signature Touch şi, pe lângă faptul că va fi foarte scumpă, arată şi foarte bine.
La doar câteva zile de la anunţarea unui alt model premium cu numele de Vertu Aster, noua colaborare cu Bentley este de fapt o variaţie a unui smartphone care există deja în portofoliul Vertu. În definitiv, Signature Touch a fost lansat în luna iunie a acestui an, doar ca acum să vedem pe aceeaşi carcasă ataşată emblema celor de la Bentley. În contextul în care acel telefon avea un preţ de pornire de aproximativ 10.000 de dolari, vă daţi seama că o colaborare cu un alt brand premium nu va face decât să sporească şi mai mult valoarea de piaţă a aparatului.
Din fericire, acesta măcar integrează o configuraţie hardware decentă, astfel, nu veţi cheltui o sumă fabuloasă doar pentru un dispozitiv de iniţiat apeluri telefonice. Vertu Bentley Signature Touch este construit în jurul unui display full HD de 4,7 inci protejat cu cristal safir. Partea de procesare este asigurată de un procesor Qualcomm Snapdragon 801 tactat la 2,3 GHz. De capturi foto video se vor ocupa două camere, una principală de 13 megapixeli şi o a doua de 2,1 megapixeli. Cantitatea de stocare este de 64GB. În rest, suportă încărcare wireless prin standardul Qi, are NFC şi este compatibil cu reţelele LTE. Sonorizarea va fi asigurată de un sistem certificat Dolby Digital Plus.