Valve are deja 12 parteneri pentru producția Steam Machine

de: Radu Neagu
06 01. 2014

Valve a anunțat în total 12 producători de hardware care vor produce consola Steam Machine în viitorul apropiat.

Până acum, am văzut proiectul Steam Machine luând o amploare din ce în ce mai mare, ajungând până în stadiul Beta în care 300 de testeri forțează în acest moment consola primită. Mai nou, Valve a anunțat că are deja 12 parteneri pentru producție. Este destul de clar că, din momentul în care marii producători de hardware se aliniază pentru producția Steam Machine, această consolă / PC are deja un viitor asigurat. iBuyPower, Digital Storm, Piixl sunt niște nume mai de nișă, însă Alienware, Falcon Northwest, Origin PC, Gygabyte, CyberPowerPC, Zotac, Next, Webhallen, Alternate, Materiel.net și Scan Computers sunt ceva mai cunoscute.

Lista referitoare la producția Steam Machine este încă deschisă și s-ar putea să avem surpriza ca și alți producători să decidă că doresc brandul lor pe acest produs. Din ce am auzit, Valve dorește ca Steam Machine să fie disponibilă deja în magazine în a doua parte a anului 2014. Sistemul de operare bazat pe Linux este și el în stadiu Beta, însă este la discreția oricărui utilizator ce dorește să vadă cum se comportă pe PC-ul său și ce jocuri sunt compatibile. Acesta poate fi downloadat de pe site-ul producătorului.