Un PC cât un router: Asus lansează un nou calculator de dimensiuni mici

de: Bogdan Cristea
20 12. 2014

Asus tocmai a anunțat un PC de dimensiuni foarte mici care nu beneficiază de niciun cooler și este accesibil din punct de vedere financiar.

Dacă este un capitol la care cei de la Asus lucrează activ în ultimul timp, acela este reprezentat de dimensiunile PC-urilor produse. După ce a reușit să impresioneze prin lansarea modelului RoG G20, compania taiwaneză a anunțat acum modelul E210, un mici-PC care nu este dotat cu cooler-e însă are aceleași dimensiuni ca un router. Asta însemnă, pe de o parte, că PC-ul ocupă foarte puțin spațiu, dar în același timp are și capacități limitate. Conform celor de la Asus însă, E210 este ideal pentru majoritatea utilizatorilor ale căror cerințe nu solicită foarte mult dispozitivul.

Conform celor de la Digital Trends, noul PC este similar modelului EB1037, un alt calculator de dimensiuni mici căruia i-a fost montat ulterior un cooler datorită problemelor legate de răcire. Lista specificațiilor include un procesor dual-core Intel Celeron N2807. Poate suporta, de asemenea, 4GB RAM și 128GB SSD. Placa video, după cum probabil vă așteptați, este un model Intel integrat. Din punct de vedere al conectivității, Asus E210 include, printre altele, un slot USB 3.0, 2 sloturi USB 2.0 și un slot HDMI.

Singurele lucruri pe care nu le știm încă sunt disponibilitatea și prețul viitorului mini-PC. Dacă este să ne luăm după cei de la Digital Trends, șansele sunt ca acesta să coste mai puțin de 200 de dolari.