Un iPhone 5C topit a provocat arsuri de gradul doi unei eleve

de: Alexandru Puiu
05 02. 2014

Când ne aşteptam mai puţin, tocmai s-a confirmat că o elevă din Statele Unite a suferit arderi de gradul doi 5C din buzunar.

Dacă am merge de la premisa că astfel de incidente pe care le detaliem mai jos nu sunt excepţii, ci mai degrabă reguli, în curând vom ajunge să nu mai utilizăm smartphone-uri, cel puţin nu pe cele create de Apple sau Samsung. Cu toate că nu au mai existat cazuri care să implice 5C, această statistică nu o ajută cu nimic pe o tânără de 14 ani din Maine, SUA.

În timp ce se afla la şcoală, o elevă din Statele Unite ale Americii a fost luată prin surprindere în momentul în care telefonul din buzunar i-a luat foc. Iniţial, s-a auzit un zgomot puternic, după care, din jurul tinerei a început să iasă fum. Cum era de aşteptat, aceasta s-a speriat. Chiar şi după ce a început să se rostogolească pe jos şi telefonul i-a căzut din buzunar, pantalonii erau în continuare în flăcări. Colegii i-au sărit în ajutor cu extinctoare, dar urmările evenimentului au fost foarte grave, victima a ajuns la spital cu arsuri de gradul al doilea. Partea bună este că arsurile au fost pe o suprafaţă suficient de mică a piciorului, încât a putut pleca după 45 de minute.

Momentan, nu a fost stabilită o cauză pentru situaţia nefericită, iar Apple nu a oferit un răspuns oficial pe marginea subiectului. În final, nu putem decât să sperăm că nu vom mai auzi de astfel de cazuri.