Supercomputerul IBM Watson te învață cum să gătești mai bine

de: Alexandru Puiu
02 07. 2014

Cei de la IBM au făcut echipă cu editorii Bon Appetit pentru a vă ajuta să fiţi mai creativi la gătit, folosind puterea de calcul a .

Deşi este relativ simplu pentru un gigant tehnologic ca IBM să creeze un supercomputer, nu este la fel de uşor să găseşti modul ideal pentru a profita de respectiva putere de procesare.

Cu toate că în trecut a fost implicat în proiecte medicale, acum, aceeaşi creaţie îşi propune să vă ajute să fiţi mai creativi în bucătărie. Printr-un parteneriat cu Bon Appetit, a fost dezvoltată aplicaţia Chef Watson, care se bazează pe abilităţile cognitive de bucătar ale computerului pentru a vă face nişte sugestii mai îndrăzneţe. Rezultatul nu este o carte de bucate mai stufoasă, ci un motor de căutare avansat în care utilizatorul introduce câteva criterii şi Watson le folosește pentru inspiraţie. Pornind de la nişte ingrediente sau un stil de gătit, în timp real vă sunt generate peste 100 de sugestii.

Momentan, serviciul se află într-un stadiu beta. Pentru a vă înscrie, este suficient să completaţi un chestionar accesibil aici, deşi nu există nici o siguranţă că veţi fi aleşi să participaţi la perioada de testare a Chef Watson. Creatorii proiectului au afirmat că va mai dura câteva săptămâni şi luni până când serviciul va fi disponibil unui număr foarte mare de gurmanzi.

Scopul declarat de IBM pentru Chef Watson este de a vă transforma într-un bucătar mai bun, invitându-vă să descoperiţi combinaţii de ingrediente şi tehnici de preparare pe care nu le-aţi fi experimentat altfel.