Super oferte ITGalaxy la sisteme desktop

de: Alexandru Puiu
22 01. 2014

Deşi cei mai mulţi dintre noi preferă un notebook, nimic nu se compară cu forţa brută a unui desktop autentic oferit la reducere. Să trecem rapid în vedere noile oferte ITGalaxy.

Pentru că foarte mulţi au nevoie de un sistem desktop de încredere pe care să-l folosească acasă sau la birou, una dintre creaţiile de la HP sau Lenovo oferite de ITGalaxy s-ar putea să fie perfectă. În definitiv, nu vă aflaţi tot timpul în deplasare, iar când vine vorba de opţiuni de upgrade, nimic nu se compară cu un desktop.

La 2200 de lei, avem un sistem HP 600B MT cu licenţă pentru Windows 8 care vine la pachet cu un monitor wide de 20 de inci HP W2072a. Acest PC este construit în jurul unui procesor Intel Pentium Dual COre G2020T tactat la 2,5 GHz. Memoria RAM preinstalată este de 2GB, hard disk-ul de 500GB este pe 7200RPM, iar dacă aveţi nevoie de o placă video mai puternică decât IGP-ul Intel HD Graphics o puteţi achiziţiona şi instala pe slotul PCI Express 16X. Unitatea optică din această ecuaţie este un DVD Writer şi, ca bonus, pe partea din faţă a carcasei aveţi un cititor de carduri 6 în 1.

Semnificativ mai puternic, la 2350 de lei, este HP Pro 3500 MT cu un procesor Intel i3-3240 tactat la 3,4 GHz şi 4GB DDR3. Placa video este un Intel HD Graphics 2500, iar hard disk-ul este de 1TB cu 7200RPM. În ceea ce priveşte sistemul de operare, deşi vine preinstalat cu Windows 7 Pro, puteţi oricând să faceţi upgrade gratuit la Windows 8 Pro, deoarece aveţi licenţă pentru ambele platforme.

Pentru cei care îşi doresc unul dintre cele mai puternice sisteme de birou, există și astfel de oferte ITGalaxy. Cu 3150 de lei puteţi achiziţiona un HP  Compaq Pro 6300 de format microtower cu o carcasă de doar 177 x 431 x 377 milimetri. Aceasta ascunde un procesor Intel Core i5 – 3570 tactat la 3,4GHz, un hard disk de 500GB şi 3GB de memorie RAM. Pe lângă şase porturi USB 2.0, are 4 porturi USB 3.0, două porturi PS-3, o ieşire VGA şi un DisplayPort. Licenţa din pachet este pentru Windows 7 Pro.

La 3000 de lei, cei la Lenovo au un ThinkCentre Edge72 care arată foarte bine pentru un desktop. Acesta are şi abilităţi de gamer nu doar de birou, deoarece, pe lângă un procesor Intel Core i5 tactat la 2,9GHz găzduieşte un Radeon HD7450, 4GB DDR3 şi un hard disk de 1TB.