Samsung Galaxy Grand 3 se pregăteşte pentru publicul larg

de: Alexandru Puiu
12 12. 2014

Noi imagini preluate zilele trecute de la autoritatea de certificare asiatică TENNA, ne confirmă tot ce era de ştiut despre iminentul 3.

Gadgetul din imaginea de mai sus este doar cea mai recentă dovadă a faptului că Samsung nu se mai îmbogăţeşte din smartphone-uri high end precum Note 4 sau Galaxy S5. Acele telefoane au rolul lor în portofoliul companiei, dar, cu siguranţă, nu generează un profit similar cu cel obţinut din vânzare de aparate entry level sau low end.

Pentru cei interesaţi de aşa ceva există Galaxy Grand III, un urmaş al popularului care s-a vândut uimitor de bine în Coreea de Sud. Noul aparat nu ar trebui să se distanţeze prea mult de o reţetă consacrată care şi-a dovedit deja eficienţa în piaţă. Telefonul se va ascunde în spatele numelui SM-G7200, dar, mai important decât numele de cod, este certificarea primită de la TENAA sau Telecomunications Equipment Certification Center edin China. Aceasta din urmă ne confirmă că nu mai este vorba doar de un proiect de aparat, ci de un gadget care, în exact acest format, va ajunge şi în magazinele de la noi.

Este construit în jurul unui display de 5,25 inci cu o rezoluţie nativă 720p, identic cu cel din Galaxy Grand 2. Cu o greutate decentă de 140 de grame, dimensiunile sale vor fi de 146 x 74,8 x 7,95 milimetri. Partea de captură va fi asigurată de o combinaţie dintre o cameră principală de 13 megapixeli şi o a doua frontală de 5 megapixeli. În ceea ce priveşte procesarea efectivă, creierul întregii afaceri este un Snapdragon 410 pe 64 de biţi tactat la 1,2 GHz şi 1,5GB RAM. Memoria internă va fi de 16GB şi, pentru extinderea spaţiului, nu va lipsi din ecuaţie un cititor de carduri microSD. Deşi nu avem un preţ aproximativ pentru Galaxy Grand 3, mai ştim totuşi că va veni preinstalat cu Android 4.4.4 KitKat.