Samsung ar putea anunța în 2015 un telefon cu ecran 4K
Anul 2015 ar putea fi unul excelent pentru industria telefoniei mobile dacă este să ne luăm după un zvon lansat de cei de la Phonearena.
Conform unei informații primite de aceștia de la o sursă nespecificată, Samsung are urma să înceapă să producă un ecran 4K pentru viitoarea iterație din seria Galaxy Note. Astfel că Samsung Galaxy Note 5 ar urma să aibă un ecran Ultra HD (UHD) AMOLED cu o densitate a pixelilor de peste 700 de pixeli pe inch. Aceasta este o realizare cu atât mai mare cu cât diagonala ecranului ar urma să fie mărită de la 5,7 inci, cât are acum Samsung Galaxy Note 4, la 5,9 inci.
Informația poate ar fi trecut neobservată dacă cei de la Samsung nu ar fi anunțat mai devreme anul acesta că una din țintele lor pentru anul următor este montarea unui ecran 4K pe un smartphone. Ecranul de pe Note 5, conform zvonurilor, ar urma astfel să aibă o rezoluție de 3.840 x 2.160 de pixeli.
Samsung nu este singura companie despre care se spune că ar lucra la un display 4K pentru telefon. În trecut, persoane din conducere celor de la LG au declarat că ecrane cu densități ale pixelilor de 600, sau chiar 700 de pixeli pe inch sunt posibile. Chiar și despre cei de la Sharp se spunea că ar lucra la un ecran 4K pentru un telefon. Ecranul ar urma să aibă o diagonală cu o dimensiune cuprinsă între 5,5 și 6 inci.
Conform celor de la Phonearena, cu o diagonală de 5,9 inci și o rezoluție de 3.840 x 2.160, ecranul viitorului Galaxy Note 5 ar urma să aibă o densitate a pixelilor de aproximativ 746 de pixeli pe inch. Telefonul ar avea șanse mari să fie lansat la IFA 2015 însă chestiunea ecranului este nesigură. Să sperăm că Samsung ne va surprinde plăcut la Berlin în 2015.