S-a lansat noul HTC One E8, similar cu M8, dar din plastic
Încercând să atragă cât mai mulţi posesori de smartphone în mrejele companiei, HTC tocmai a anunţat oficial noul HTC One E8.
La scurt timp după lansarea HTC One M8, pe internet au început să circule zvonuri legate de lansarea unui alt aparat, similar ca şi design, dar cu o carcasă de plastic.
Rezultatul este HTC One E8 sau One M8 Ace, în unele teritorii. Smartphone-ul nu a beneficiat de o lansare impresionantă, ci doar de introducerea sa astăzi pe website-ul companiei. Practic, renunţând la metal, HTC şi-a micşorat semnificativ costurile de producţie, în acelaşi timp, făcând mai bine concurenţă la dispozitive precum Galaxy S5.
Deşi nu ar trebui să observaţi nimic nou în această listă, merită să ştiţi ce primiţi la momentul achiziţiei unui HTC One E8. Este vorba de un procesor Snapdragon 801 tactat la 2,5GHz. Sistemul de operare preinstalat este Android 4.4 cu Sense 6.0. Camerele de captură sunt de 13, respectiv 5 megapixeli pe partea din faţă. Nu lipseşte nici compatibilitatea cu standardul 4G LTE. Fără a fi siguri, pentru că nu se detaliază acest aspect pe pagina web dedicată lui, HTC One E8 bănuiesc că este realizat în jurul unui display Full HD de 5 inci.
Chiar dacă nu a fost făcută publică o dată exactă pentru disponibilitatea noului smartphone, ne aşteptăm ca acesta să ajungă pe piaţă de săptămâna viitoare şi să aibă un preţ care să te facă să te gândeşti de zece ori înainte să-ţi cumperi un Galaxy S5.