Opţiuni de upgrade pentru un notebook mai performant

Spre deosebire de un desktop, opţiunile de upgrade pentru un notebook sunt limitate, dar puteţi face câteva investiţii care vă vor ajuta enorm.

Percepţia generală este că, din momentul în care ai cumpărat un notebook, cel mai probabil, configuraţia acestuia va rămâne neschimbată până ,,l-ai pasat” mai departe sau, în cazuri extreme, l-ai aruncat. În câteva cazuri particulare, această situaţie este adevărată, există însă şi câteva excepţii de la regulă. De multe ori puteţi investi într-o cantitate de memorie suplimentară, într-un hard disk mai mare, într-unul mai rapid sau într-un SSD. În ceea ce priveşte spaţiul de stocare, există din ce în ce mai multe soluţii prin care puteţi face un upgrade, multe aplicându-se chiar şi în cazul unor tablete. Toate le vom detalia într-un mod cât se poate de explicit.

Ultrabook-uri vs notebook-uri obişnuite

Într-o lume ideală, vă cumpăraţi de fiecare dată un notebook cu configuraţia maximă posibilă. Astfel aţi scăpat de orice bătăi de cap. Atunci când aveţi cantitatea maximă de memorie RAM şi unitatea voastră de stocare constă într-un SSD ultra rapid, am încheiat orice discuţie. Upgrade-ul nu este pentru voi.

În general, nu este recomandat să cumpăraţi un notebook plecând de la premisa că veţi investi bani în el, dar de cele mai multe ori nu aveţi altă opţiune. Dacă în cazul unui desktop era foarte uşor să mai schimbaţi ceva la capitolul hardware, un notebook vă limitează destul de mult când vine vorba de a-l deschide şi a înlocui hard disk-ul sau RAM-ul. Multe sisteme portabile moderne nici măcar nu mai suportă vreun upgrade.

Fuga după sisteme portabile din ce în ce mai subţiri, ultrabook-uri cu baterii integrate, vine cu compromisuri. Aveţi de cele mai multe ori o autonomie mare datorită unui procesor Intel Ultra Low Voltage, dar s-ar putea ca acela să nu fie cel mai sprinten sistem pe care aţi pus mâna. Deşi aţi fi tentaţi să credeţi că puteţi investi bani ulterior într-un astfel de computer, aproape de fiecare dată, vă înşelaţi. Pentru a fi atât de compacte şi cu o grosime care rareori atinge un centimetru şi jumătate, memoria RAM este integrată pe placa de bază, iar în interiorul lor nu putea fi strecurat un hard disk normal sau un alt SSD.

În practică, există şi excepţii de la regulă, iar noţiunea de ultrabook a devenit un pic mai flexibilă în ultimii ani. Cel mai bine însă, dacă vă gândiţi să vă actualizaţi hardware-ul unui portabil, cel mai bine ar fi să vă luaţi un laptop un pic mai mare. Majoritatea notebook-urilor actuale nu mai sunt la fel de mari ca pe vremuri, dar dacă aţi cumpărat un ultrabook de 1,3 kilograme, aproape sigur, abia îl veţi mai putea deschide. Nici nu încape vorba de schimbat ceva. Când ajungeţi pe la un sistem de peste 2 kilograme, câştigaţi un pic de flexibilitate la capitolul upgrade.

Apple este excepţia constantă de la regulă

Aproape orice sistem portabil de la Apple nu permite upgradarea componentelor interne. Statutul de cele mai atrăgătoare şi compacte sisteme din lume vine cu un compromis imens la capitolul investiţii ulterioare. În imaginea de mai sus, de exemplu, este ilustrat un MacBook Pro Retina Display cu diagonala de 15 inci. Deşi aţi fi tentaţi să credeţi că la 15 inci aţi putea fără probleme să măriţi cantitatea de memorie RAM a Mac-ului vostru, vă înşelaţi.

Pentru a vă obliga să investiţii din start într-un MacBook mai scump şi pentru a realiza nişte creaţii atât de subţiri, Apple integrează memoria RAM pe placa de bază şi foloseşte nişte SSD-uri create special pentru gigantul din Cupertino, cu o interfaţă proprietară. Deşi acestea din urmă, cu eforturi mari şi investiţii semnificative, se găsesc în comerţ, nu reprezintă cea mai accesibilă soluţie. Această politică care iniţial se referea doar la sistemele MacBook Air este atât de profitabilă pentru compania americană încât până şi cel mai recent Mac mini, lansat săptămâna trecută, este la fel de restrictiv când vine vorba de upgrade.

Pe lângă faptul că necesită nişte şurubelniţe speciale pentru deschidere, nu aveţi nimic de câştigat dacă vă loviţi de o imagine precum cea de mai sus, în care fiecare componentă este lipită şi acoperită cu ameninţări legate de pierderea garanţiei în cazul în care atingeţi ceva.

Partea tristă este că aceleaşi restricţii se aplică şi la hibride gen Microsoft Surface Pro, pe care gigantul din Redmond se încăpăţânează să le promoveze ca fiind alternative mai mult decât decente la ultrabook-uri. Ca fapt divers, o tabletă Surface nu poate fi deschisă decât cu un uscător de păr menit să slăbească lipiciul din spatele display-ului, iar riscurile implicate sunt mai mult decât evidente. Apropo, un Surface Pro 2 are peste 90 de şuruburi în interior.

Investiţi în memorie RAM, dacă puteţi

Memoria RAM a unui sistem sau Random Acces Memory se referă la memoria de lucru în care sunt încărcate aplicaţiile în momentul în care le vedeţi afişate pe ecran. Dacă aveţi 30 de tab-uri deschise în Google Chrome, memoria RAM vă este solicitată de 10 ori mai tare decât procesorul. Acelaşi principiu este valabil atunci când începeţi să lucraţi în Photoshop. Dacă vă jucaţi un joc care vă merge bine zece secunde şi în momentul următor începe să se sacadeze, e foarte probabil ca o cantitate sporită de memorie RAM să facă minuni.

Ideal ar fi să ştiţi, înainte de a face vreo investiţie pe care să o regretaţi, dacă puteţi schimba ceva în al vostru laptop. Dacă aveţi înclinaţii tehnice şi un set generos de şurubelniţe, puteţi desface capacul interior. O căutare pe Google cu numele sistemului vostru şi cuvântul ,,inside”(interior) v-ar putea oferi informaţii similare, dar dacă aveţi un notebook mai puţin popular s-ar putea să nu găsiţi mare lucru.

În orice caz, în situaţia în care v-aţi făcut curaj şi imaginea de care daţi este mai apropiată de cea de mai sus, decât de cea cu MacBook Pro-ul anterior, aveţi noroc. După cum se poate observa, memoria RAM, din centrul notebook-ului, este uşor accesibilă, la fel şi hard disk-ul din colţul din stânga jos. MacBook-urile de acum 2-3 ani oferă şi ele o flexibilitate sporită pe care o veţi conştientiza tot prin desfacerea capacului interior.

Vizavi de memoria RAM, în cazul notebook-urilor, upgrade-ul este un pic mai permisiv decât la desktop-uri. Nu trebuie neapărat să aveţi grijă la frecvenţe de lucru şi timing-uri. Este suficient să vă cumpăraţi tipul de memorie potrivit. DDR2 pentru sistemele foarte vechi până la Core 2 Duo şi DDR3, începând cu ultima generaţie de Core 2 Duo (gen P8400) şi până în prezent. Dacă v-aţi deschis sistemul este foarte probabil să scrie pe plăcuţele de RAM existente ce tip de memorie RAM aveţi nevoie. Un alt mod de a afla este să vă căutaţi modelul exact de procesor pe Google însoţit de RAM şi veţi obţine răspunsul corect. Exemple pentru o astfel de căutare sunt Core 2 Duo P8400 RAM sau Core i7 – 4710HQ RAM. Dacă este vorba de DDR3, tot aşa veţi afla şi maximul de memorie acceptată. Având în vedere că un DIMM de memorie DDR3 are o capacitate maximă de 8GB, dacă aveţi două sloturi disponibile, puteţi instala 16GB de memorie RAM, dacă aveţi un singur slot, sunteţi limitaţi la 8GB, iar dacă situaţia voastră este similară cu cea din carcasa de mai sus puteţi avea 32GB RAM.

Un hard disk mai rapid sau un SSD face minuni

Cu toţi ne dorim un sistem de operare care se încarcă mai rapid sau un film care se copiază mai repede. Acestea pot fi facilitate de un mediu de stocare de actualitate. În cazul unui notebook, achiziţia unui SSD sau a unui hard disk cu 7200 rotaţii pe minut reprezintă cea mai rapidă cale de a reînvia un sistem lent.

Punctul de start este cât se poate de simplu. Aflaţi ce aveţi în interior pentru a şti ce se potriveşte folosind Device Manager. Pentru această etapă, cel mai rapid ar fi să apăsaţi pe combinaţia Windows+R şi, în noua fereastră, să tastaţi devmgmt.msc urmat de apăsarea tastei Enter. Veţi fi întâmpinaţi instant de o structură arborescentă cu multe familii de dispozitive. În acest caz particular, pe noi ne interesează dispozitivul de stocare sau Disk Drive. Eu, de exemplu, am un WD10SPCX-24HWST1, pe care, atunci când îl caut pe Google, aflu că este de dimensiune standard 2,5 inci. Are o capacitate de 1TB cu 5400RPM şi funcţionează pe o interfaţă SATA III.

În situaţia unui upgrade, interfaţa şi grosimea sunt cele mai importante. Nu de alta, dar există hard disk-uri de 2,5 inci cu o capacitate de 2TB şi o grosime de 15 milimetri care nu vă vor încăpea în laptop. Din fericire, acestea sunt excepţii. Aproape orice hard disk sau SSD pe SATA III până într-un TB are 95% şanse să se potrivească în PC-ul vostru, dacă nu aveţi un ultrabook. În lumea reală, un hard disk cu 7200 RPM sau un hard disk hibrid dotat cu un SSD de 8GB vă vor micşora timpul de pornire al Windows-ului cu 30-40%. Ca şi preţuri, un SSHD hibrid de la Seagate cu o capacitate de 1TB costă 395 lei. Cu aproape 50 de lei în plus, la 450 de lei puteţi dobândi un SSD Kingston SSDNow V300 ultra rapid cu o capacitate de 240GB.

Acum este momentul ideal să investiţi într-un SSD. Durata de viaţă a noilor modele este mai mult decât suficientă, iar performanţa de care dau dovadă este revoluţionară în comparaţie cu un hard disk clasic. Timpul de pornirea al unui SO este micşorat cu peste 60%, iar durata de copiere a unui film dintr-o parte în alta este de 6-7 ori mai mică. Investiţia este semnificativă, dar rezultatele sunt garantate, mai ales pe PC-urile vechi. În plus, consumul energetic al unui SSD este mult mai mic datorită faptului că nu integrează nici un fel de componente în mişcare. Aceeaşi particularitate se reflectă într-o rezistenţă sporită la şocuri. Statistic, exceptând preţul, nu mai există nici o parte negativă pe care trebuie să o aveţi în vedere dacă investiţi într-un SSD. Gândiţi-vă numai la faptul că un SSD de generaţie nouă are o medie de 450MB/s la citire şi 450MB/s la scriere, în timp ce un hard disk cu 5400 RPM ,,prinde” 53MB/s în aceleaşi teste de scriere/citire. Dacă reuşiţi să investiţi aproximativ 1000 de lei într-un SSD cu capacitate de 500GB, vă puteţi consola cu gândul că îl puteţi folosi şi în următorul laptop pe care îl veţi cumpăra.

Lăsând la o parte tipul noului mediu de stocare, instalarea se realizează foarte simplu. Deschideţi capacul inferior al sistemului, identificaţi hard disk-ul, eventual desfaceţi 3-4 şuruburi cu care este fixat, doar pentru a-l insera pe cel nou. Apropo, dacă din întâmplare vă mai aflaţi în posesia unui sistem portabil cu unitate optică, sunt şanse foarte mari ca un CD ROM sau DVD Writer să fie înlocuit cu un la doilea hard disk, dacă aveţi un gadget similar cu cel de mai jos. Din păcate, aproape de fiecare dată, acestea sunt disponibile doar la un service autorizat al respectivului producător de laptopuri. Pentru a căuta unul compatibil pe Google, pentru scenariul vostru, aş apela la o căutare de genul ,,nume laptop hdd rack preţ”. Aceste dispozitive, în 90% din cazuri, sunt la fel de eficiente ca şi cum aţi conecta noul hard disk direct pe placa de bază.

Vechiul hard disk îl puteţi foarte uşor transforma într-un hard disk extern folosind un rack pe USB. Pentru ca migrarea la un nou hard disk să se petreacă fără reinstalarea sistemului de operare, cel mai bine ar fi să vă clonaţi cel puţin partiţia cu Windows, dacă nu întregul HDD. O soluţie software gratuită şi intuitivă pentru acest scenariu este EaseUS Partition Master Free, gratuit pentru utilizatori casnici. Acesta poate fi descărcat direct de pe website-ul companiei.

Extinderea spaţiului de stocare la ultrabook-uri şi tablete

În cazul nefericit în care nu vă puteţi deschide notebook-ul dar v-aţi dori un pic mai mult spaţiu de stocare, există alte câteva alternative pe care le puteţi avea în vedere. În plus, multe dintre ele funcţionează şi în cazul utilizatorilor de tablete.

Aproape toate notebook-urile şi tabletele integrează pe margine un cititor de carduri SD sau MicroSD. Din acest motiv, vă puteţi cumpăra un card de memorie cu o capacitate generoasă, după ce v-aţi documentat anterior care sunt limitările dispozitivului vostru gazdă. Pentru că respectivul card poate sta în permanenţă ascuns în sistem sau tabletă, îl puteţi folosi fără probleme pentru stocat muzică, filme sau documente. De la aproximativ 400 de lei există SD-uri de 128GB pe care, chiar dacă sunt şanse mici să le puteţi folosi în tandem cu un smartphone, există şanse minime de incompatibilitate cu un PC, dacă cititorul vostru suportă carduri SDXC.

O astfel de soluţie este în special utilă dacă aveţi un MacBook Air sau Pro de generaţie recentă. Pe marginea acestora este strecurat un cititor de carduri SD. Din păcate, dacă introduceţi un card SD obişnuit în el, aproape jumătate din respectivul card va atârna pe afară, o situaţie neplăcută pentru o utilizare permanentă. Rezultat dintr-un proiect pe Kickstarter, există însă un gadget intitulat Nifty MiniDrive. Acesta este un adaptor de MicroSD creat special pentru MacBook-uri ce poate fi achiziţionat cu sau fără un card microSD în interior. Indiferent de opţiunea pe care o veţi alege însă, acesta va părea că face parte din designul laptopului vostru creat de Apple. Nu iese deloc în afară, motiv pentru care nu poate fi îndepărtat decât cu un accesoriul din imaginea de mai jos inclus în pachet. Există un Nifty MiniDrive pentru fiecare tip de Mac, iar ca preţuri vă puteţi aştepta să plătiţi 35 de euro pe adaptorul efectiv şi până la 140 de euro pe un card MicroSDXC SanDisk Ultra clasă 10 de 128GB.

Pe un principiu similar, de a ataşa un mediu de stocare extern la un notebook pe care să-l uiţi acolo, puteţi folosi aşa numite stick-uri USB ,,Low Profile”. Acestea din urmă ies foarte puţin din notebook când sunt conectate şi nu costă mai mult decât alte stick-uri USB obişnuite. Modelul din imaginea de mai sus, de exemplu, cu o capacitate de 32GB poartă numele de Patriot Autobahn şi poate fi achiziţionat cu 85 de lei.

Nu e foarte complicat să faci un upgrade la un notebook

Pentru că nu veţi avea bani întotdeauna pentru a achiziţiona un notebook cu cea mai mare cantitate de memorie RAM sau cel mai încăpător hard disk sau SSD, sfaturile de mai sus vă vor fi foarte utile în momentul în care vreţi să faceţi o investiţie mai mică sau mai mare în sistemul vostru portabil. Totul este să analizaţi atent situaţia şi să vă decideţi care este soluţia care se potriveşte cel mai bine în scenariul vostru. Dacă nu există nici o alternativă, nu uitaţi că stocarea în cloud e din ce în ce mai ieftină şi măcar problema cu spaţiul o puteţi rezolva într-un mod facil. Mega, de exemplu, vă oferă 50 de GB de spaţiu gratuit fără vreo limită  pentru dimensiunea fişierelor pe care alegeţi să le stocaţi acolo. Bitcasa este un alt favorit de al meu pentru modul de integrare cu Windows sau OS X. Utilitarul celor de la Bitcasa se instalează pe sistem, doar ca în secunda următoare spaţiul vostru din cloud să fie disponibil ca o nouă partiţie în care puteţi cu uşurinţă să copiaţi fişiere. Dropbox, sau OneDrive sunt de asemenea soluţii mai mult decât decente.