Oficial: Apple anunţă noi tablete iPad pe 16 octombrie

de: Alexandru Puiu
09 10. 2014

După lungi speculaţii pe marginea datei de 16 octombrie, cei de la Apple au transmis în sfârşit invitaţia oficială pentru o nouă lansare de produse.

A fost o perioadă foarte aglomerată pentru gigantul din Cupertino. După lansarea noilor , a urmat scandalul Bendgate. Nici lansarea iOS 8 nu a avut loc fără surprize neplăcute. Cu toate acestea, compania condusă de Tim Cook nu se culcă pe o ureche şi se grăbeşte să ne atragă cu noi dispozitive Apple până la finele anului.

Imaginea de mai sus este desprinsă din cea mai recentă invitaţie expediată către un număr foarte mare de jurnalişti de pe întregul mapamond. Fără prea multe detalii, aceasta mai includea data de 16 octombrie şi locaţia: Campusul Apple. Mai precis, locaţia exactă în care va avea loc conferinţa de joia viitoare poartă numele de Town Hall Auditorium. În comparaţie cu Flint Center, unde au fost anunţate noile modele de iPhone, această sală este mult mai mică ca suprafaţă.

În acel context, pe lângă anunţarea celei de a , nu este exclus să vedem şi câteva noi modele de iMac, MacBook Air sau MacBook Pro. Se zvoneşte de mult timp că iMac-urile şi ultrabook-urile MacBook Air vor face tranziţia la panouri Retina Display, iar acesta ar fi momentul perfect pentru a fi aduse în lumina reflectoarelor. Tot atunci, versiunea finală de OS X Yosemite ar trebui să ajungă atunci la primii utilizatori.

Indiferent care vor fi noutăţile anunţate săptămâna viitoare, pe Playtech veţi vedea în timp real tot ce se petrece în Cupertino pe 16 octombrie.