Oferte de luat în seamă la notebook-uri accesibile, de la ITGalaxy.ro

de: Alexandru Puiu
10 01. 2014

Chiar şi după sărbători, când vistieria nu mai este la fel de bogată, în cazul unor oferte imbatabile, precum cele de la ITGalaxy, putem face un efort, mai ales că dorințe sunt convins că există.

Pentru a demonstra că există de fiecare dată nişte sisteme portabile ieftine şi bune, din oferta celor de la ITGalaxy am ales câteva notebook-uri accesibile, până în jurul valorii de 2000 de lei. Acestea nu doar că au unele dintre cele mai mici preţuri din ţara noastră, dar, dacă nu sunteţi foarte pretenţioşi la detalii grafice, sunt şi unelte decente de gaming.

Primul din listă este un 15-e001sq. Acesta este un sistem construit în jurul unui panou HD de 15,6 inci, ce vine cu un procesor Intel Pentium de ultimă generaţie, pe 22 de nanometri, tactat la 2,4  GHz, ajutat de 4GB de memorie DDR3, un hard disk generos de 750 GB şi o placă video Radeon 8670M cu 1GB de memorie dedicată. Are doar 2,35 kilograme, 386 x 259 x 21 milimetri, WiFi, Bluetooth, Ethernet, HDMI, VGA, două porturi USB 3.0 şi un port USB 2.0. Pe lângă faptul că vine fără licenţă de Windows, aspect care se reflectă într-un preţ mai mic, din 1800 lei, Pavilion 15-e001sq este redus la doar 1640 de lei.

ASUS X550CC-XX066D este un alt sistem foarte accesibil, având în vedere configuraţia internă. Gândiţi-vă doar la faptul că la 2150 de lei beneficiaţi de un notebook cu un Inte Core i5 Ivy Bridge tactat la 1,8 GHz, 4GB DDR3 şi placă video GeForce GT 720M cu 2GB de memorie dedicată. Fară sistem de operare, cu un panou HD de 15,6 inci şi doar 2,3 kilograme, acest notebook are un raport preţ performanţă de invidiat.

Deşi nu am mai pus mâna de mult pe un Packard Bell, ENTV44HC-32344G50Mnwb, chiar dacă nu are un nume foarte prietenos, merită toată atenţia. Costă doar 1700 de lei şi are un ecran HD de 15,6 inci. Foloseşte un procesor Intel Core i3-2348M, 4GB RAM şi un GeForce GT710M cu 2GB de memorie dedicată pentru procesare. Hard disk-ul este de 500GB. Dacă sunteţi dornici de experimente, acest sistem vine preinstalat cu Linux şi, cine ştie, s-ar putea să nu mai faceţi eforturi pentru a instala un Windows în secunda doi după achiziţie.

O altă creaţie foarte accesibilă la reduceri pe site-ul celor de la ITGalaxy este Lenovo IdeaPad G500, redus de la 1800 de lei până la 1600 lei. Foloseşte un procesor Intel Pentium Dual Core 2020M tactat la 2,4 GHz, 4GB DDR3, un hard disk de 1TB şi o placă video de ultimă generaţie RADEON 8570M cu 2GB de memorie dedicată. Are un aspect business care i-a consacrat pe cei de la Lenovo, 2 porturi USB 3.0, HDMI, VGA, USB 2.0 şi un ethernet. Producătorii promit o autonomie de până la 5 ore, foarte bună pentru un sistem cu un ecran de 15,6 inci. Are 2,6 kilograme şi 377 x 250 x 34 milimetri.

Dacă mai aruncaţi o privire pe site-ul celor de la ITGalaxy mai găsiţi tot felul de reduceri împărţite pe diverse categorii gen resigilate, promotii şi lichidari de stoc. Cu un pic de rabdare, fie s-ar putea să găsiţi ceva ce vă doreaţi de mult, fie s-ar putea să vă vină idei noi de lucruri care vă lipsesc, indiferent că vorbim de notebook-uri accesibile sau alt tip de produse.