O comparaţie ipotetică: iPhone 5S vs iPhone 6, din imagini

de: Alexandru Puiu
16 04. 2014

Deşi circulă deseori pe internet posibile imagini, de o origine îndoielnică, cu , cea mai recentă dintre ele vine cu ceva deosebit.

Un posibil a început să circule pe internet zilele trecute. Spre deosebire de alte contexte similare, imaginea în cauză, postată pe Weibo – Twitterul chinezesc, integrează în acelaşi cadru, pentru o comparaţie pertinentă de dimensiune şi design, un iPhone 5S.

Deşi, până la această oră, tot mai multe surse au confirmat că următorul iPhone va fi mai mare ca diagonală, ba chiar va fi lansat în două variante, abia acum vedem cum ar arăta un astfel de dispozitiv lângă generaţia actuală a smartphone-ului Apple. În teorie, este foarte probabil să vorbim de o diagonală de 4,7 inci pentru misteriosul aparat, cu menţiunea că, ne putem aştepta şi la un al doilea iPhone în această toamnă care să extrapoleze diagonala ecranului până la un mult mai generos 5,5 inci.

După cum se poate vedea mai sus, cadranul alb este mai mare decât cel existent, în schimb, are margini mult mai subţiri şi mi se pare că şi zona dedicată butonului de home şi zona difuzorului din partea de sus au fost micşorate semnificativ. Aş fi chiar tentat să cred că diagonala telefonului din partea dreaptă este mai mare de  4,7 inci. O altă particularitate care trebuie luată în calcul este că amplasamentul unor detalii precum senzor TouchID, senzor de proximitate, cameră frontală şi difuzor au rămas neschimbate.

Ca de fiecare dată când vorbim de iPhone 6, un smartphone care are toate şansele să fie anunţat oficial în această toamnă, trebuie să privim autenticitatea acestor zvonuri cu o reticenţă semnificativă.