Noul Dell Venue 11 Pro este o alternativă atractivă pentru Surface Pro

de: Alexandru Puiu
06 11. 2014

Pentru cei care îşi doresc un gadget multifuncţional cu Windows 8.1, noul ar putea fi alternativa perfectă la tabletele Microsoft Surface.

Dintr-un punct de vedere, acesta este acelaşi produs pe care în urmă cu aproximativ un an îl admiram pentru performanţă şi un grad sporit de portabilitate. În realitate însă, de această dată, procesoarele Intel Core i5 cu un consum ridicat de energie au fost înlocuite cu noua serie de CPU-uri Intel Core M, la fel de performante, dar mult mai eficiente energetic. În plus, din prisma faptului că funcţionează cu răcire pasivă, produsul final este mai subţire şi mai uşor decât modelul anterior.

Are doar 1,06 centimetri grosime şi 735 grame. Aceste valori sunt infime, indiferent cum le priveşti. Dacă mai luăm în calcul şi faptul că display-ul este un IPS Full HD de 10,8 inci, devine evident că prea puţine sunt compromisurile la care veţi fi invitaţi după cumpărare. Prin prisma familiei de procesoare optimizate pentru o autonomie mai mare, Dell vă promite o autonomie standard a tabletei de 10 ore. Alte 10 ore de autonomie pot fi dobândite prin intermediul bateriei suplimentare ascunse în tastatura fizică opţională: Mobile Keyboard.

Până vom vedea primele benchmark-uri şi vom asocia nişte cifre precise diferenţelor de performanţă dintre modelul actual şi cel de acum un an, merită să trecem în revistă preţul de start la care este disponibil un 11 Pro. Versiunea standard cu 64GB de spaţiu costă 700 de dolari, dar contra unei sume de bani mai generoase, puteţi face tranziţia la un SSD de 128 sau 256GB.