Noile tablete iPad vor fi mult mai performante față de cele din generația anterioară

de: Octavian Palade
12 10. 2014

Apple va lansa următoarea generație de tablete iPad pe 16 octombrie. Zvonurile continuă să apară și cel mai recent face referire la performanța tabletelor.

În trecut, Apple a optat să folosească același procesor și pe smartphone-urile iPhone și pe tablete. Anul trecut, de exemplu, iPad Air și iPad Retina mini rulau pe baza procesorului A7, găsit și pe iPhone 5S.

Și anul acesta Apple va folosi un procesor A8 pe tablete (prezentat odată cu iPhone 6), dar acesta va fi îmbunătățit pentru a oferi un spor de viteză.

Potrivit site-ului taiwanez apple.club.tw, noua versiune de procesor se va chema Apple A8X și va oferi un spor de putere de procesare și va garanta o grafică mai bună.

Noul cip poate fi zărit într-o fotografie cu placa de bază a unui viitor iPad. Aceeași sursă mai susține că tabletele vor avea 2GB RAM, spre deosebire de vechile tablete, care au doar 1GB memorie RAM.

iPad Air și iPad Retina mini sunt încă dispozitive foarte performante care rulează orice fel de conținut, însă cei care vor să se asigure că cele mai noi jocuri vor rula la potențial lor maxim au de ce să aștepte cu entuziasm evenmentul de pe 16 octombrie.