Noi reduceri la tarifele de roaming în UE, de la 1 iulie

de: Alexandru Puiu
25 06. 2014

Vehiculate deja de ceva timp, de la 1 iulie 2014 vom începe să beneficiem de tarife din ce în ce mai mici când ne .

Deja de câţiva, Comisia Europeană a stabilit că toate ţările care fac parte din Uniunea Europeană trebuie să micşoreze într-un mod radical în UE. Anul acesta va avea loc una dintre ultimele etape ale respectivului proiect de lege de care vom beneficia şi noi.

Începând cu 1 iulie, oricine circulă în orice ţară membră UE va avea parte de o factură la telefon mult mai mică atunci când se întoarce acasă. În medie, scăderile de costuri vor fi de aproximativ 55% la roaming în UE. Pentru un MB de trafic, de exemplu, veţi putea plăti maxim 20 de eurocenţi în loc de 45 de eurocenţi. În conformitate cu promisiunile vicepreşedintelui comisiei, Neelie Kroes, costul unui minut de convorbire va fi cu 21 de procente mai mic, până la 19 eurocenţi pe minut, în timp ce un apel recepţionat vă va costa 5 cenţi pe minut. Mesajele în format text vor costa 6 cenţi, cu 25 de procente mai puţin decât până acum.

Marea revelaţie din acest anunţ este costul traficului de internet care, până de curând, vă falimenta atunci când plecaţi din ţară. Cu tarifele de roaming în UE de mai sus, puteţi totuşi să trimiteţi rapid un email, un tweet sau să postaţi o imagine pe Facebook, fără să plângeţi când ajungeţi acasă şi vedeţi factura.

Ca un mic detaliu, preţurile detaliate mai sus sunt maximale. În practică, un operator precum Vodafone sau Orange poate practica nişte tarife de roaming în UE chiar mai mici decât atât.