Noi detalii despre iPhone 6 desprinse din manualul ,,oficial”
Dacă v-aţi săturat de carcase de iPhone 6 ,,scăpate” pe internet, de această dată vorbim de un manual al noului aparat ce pare a fi oficial.
Într-o perioadă în care nu trece o zi fără să aflăm ceva posibil sau probabil despre iPhone 6, este plăcut să vedem că măcar sursa acestor informaţii nu rămâne niciodată aceeaşi.
De această dată este vorba de un iPhone 6 Quick Start Guide sau manualul pe care îl veţi găsi în cutia fiecărui nou smartphone produs de Apple. Respectivul document, ce pare a fi oficial, a fost publicat pentru prima oară de cei de la NoWhereElse.fr, o publicaţie online care a făcut o treabă foarte bună în trecut în a publica zvonuri ce în timp s-au dovedit a fi adevărate. Imortalizat în imaginea de mai jos, manualul detaliază câteva schimbări la care ne putem aştepta odată cu lansarea iPhone 6.
Aparent, pe lângă faptul că terminalul va avea un ecran cu diagonala un pic mai mare, va purta numele simplu de iPhone 6, nu iPhone 6L sau iPhone 6C. Cea mai evidentă schimbare de design se pare că va consta în mutarea butonului de power din colţul din dreapta sus, în partea superioară a marginii din dreapta. Senzorul de amprentă TouchID îşi păstrează poziţia în spatele butonului Home, de la baza aparatului.
În teorie, chiar şi dacă acest document este adevărat, nu este deloc exclus să sufere mici modificări până la lansare oficială a iPhone 6 ce va avea loc pe 9 septembrie. Este posibil şi ca imaginea pe care o vedeţi mai jos să fie realizată de o persoană cu foarte mult timp liber, motiv pentru care ar fi bine să vă păstraţi un anumit nivel de reticenţă.