Minecraft vine în lumea reală sub forma unui set Lego

de: Alexandru Puiu
10 10. 2014

Popularitatea Minecraft a fost suficient de bun cât să plătească Microsoft peste două miliarde pe el. Acum, Minecraft devine și un set Lego.

Deşi ne-am obişnuit să citim la fiecare câteva zile doar zvonuri despre lansări de iPhone-uri, iPad-uri şi alte câteva gadgeturi, se pare că pot scăpa pe internet şi informaţii despre alte tipuri de jucării. De această dată este vorba Lego și Minecraft.

Fanii popularului joc cross-platform se vor bucura enorm să afle că populara franciză a fost portată din spaţiul virtual în cel real prin intermediul unui kit Lego. Intitulat simplu, Lego Minecraft, pachetul din imaginea de mai sus va fi lansat începând cu luna viitoare în Rusia. Informaţia a venit de la Mir Kubikov, directorul unui lanţ de retail din respectiva ţară.

Considerat unul dintre jocurile cu cea mai mare abilitate de a crea dependenţă, experienţa Minecraft capătă noi conotaţii cu această lansare. În plus, sunt curios dacă versiunea Lego va reuşi să ataşeze unei comunităţi, care este deja foarte stufoasă, un număr suplimentar de fani. În contextul în care atât Lego cât şi Minecraft sunt jocuri de construit pasul către acest parteneriat e firesc. Din câte se pare, spre deosebire de kit-urile Lego lansate în anii trecuţi, acestea ar trebui să includă cărămizi un pic mai detaliate. În ceea ce priveşte varietatea, simultan vor fi lansate şase kit-uri diferite a căror acţiune pare desprinsă din mediul virtual.

Această lansare este una dintre cele mai importante care vine de către Microsoft a licenţei Minecraft.