Meniul de Start din Windows 9 este un mic cameleon

de: Alexandru Puiu
20 09. 2014

Din câteva capturi postate online de cei de la PCPortal aflăm noi detalii despre meniul de Start din viitoarea versiune de Windows.

Până la această oră nu există nici o informaţie oficială referitoare la Windows 9, doar care promite să detalieze viitorul platformelor Windows. Trecând însă peste acest detaliu, în ultimele săptămâni au început să circule online tot mai multe capturi realizate într-o versiune alpha sau beta a unui nou sistem de operare Microsoft.

De această dată facem referire meniul de Start din aşa numitul . Pe lângă faptul că va integra într-un mod creativ elemente Metro şi caracteristici clasice din vechile versiuni de Windows, acest meniu va avea o trăsătură specifică unui cameleon. Este vorba de schimbarea culorii de fond a respectivului meniu în concordanţă cu culoarea predominantă din fotografia de fundal pe care o folosiţi pe desktop.

În multe alte situaţii, un astfel de detaliu ar putea trece neobservat. Trecem însă printr-o perioadă în care utilizatorii de gadgeturi au dezvoltat o fascinaţie pentru personalizarea gadgeturilor prin accesorii şi a interfeţelor de mobil prin teme. Personalizarea automată a culorii meniului de Start este un pas mic în conformitate cu un trend global.

Windows 9 tocmai a primit confirmarea de care avea nevoie de la Microsoft. La sfârșitul lunii vedem o nouă versiune de Windows, chiar dacă va fi doar un preview. Evenimentul oficial, după cum informează The Verge, se va derula pe 30 septembrie, iar Windows 9 va fi oferit sub forma unui Technical Preview. Data lansării versiunii finale de Windows 9 foarte probabil va fi fixată pentru prima jumătate a anului 2015.

Windows 8 a reprezentat cel mai mare pas înainte făcut de Microsoft și nu a fost bine primit de utilizatorii obișnuiți cu XP, Vista și mai ales Windows 7. Windows 8 este gândit pentru o interfață touch, dar obiceiul utilizatorilor nu s-a schimbat la fel de repede, nici PC-urile. Cele două versiuni de Windows 8 au aproximativ 13% din piață, Windows 7 fiind lider la 51%. Problema Microsoft este Windows XP al cărui suport a fost oprit și încă este pe aproape 23% din PC-uri.