LG Isai FL lansat în Japonia, o posibilă variantă a lui LG G3

de: Radu Neagu
08 05. 2014

Luna trecută am aflat ceva vești despre următorul flagship al producătorului, LG G3, iar foarte recent acesta a lasat pentru piața din Japonia LG Isai FL.

De ce ne interesează atât de mult acest model încât să facem o referire la el, chiar daca nu se va comercializa altundeva decât în Japonia? Ei bine LG Isai FL se spune că ar fi alternativa lui LG G3 pentru piața din Asia. Așadar, are specificații și un design foarte apropiat de produsul pe care îl vom vedea în curând și la noi. Această informație nu este încă confirmată, însă șansele să fie reală sunt destul de mari.

LG Isai FL are un ecran de 5,5 inci, QHD, adică 2560×1600 pixeli, având astfel o densitate de 538 ppi. Acest lucru demonstrează anunțul producătorului, și el destul de recent, că panourile mici de rezoluție foarte mare au fost certificate și urmau să intre rapid pe linia de producție. Smartphone-ul pare să aibă o margine destul de subțire, la fel ca și predecesorul său pentru Europa, LG G2, lucru care permite telefonului să fie ținut în mână ceva mai bine ca alte terminale cu aceeași diagonală.

Tipul și viteza chipset-ului lui LG Isai FL nu au fost specificate, lucru destul de interesant, probabil pentru că va avea specificații foarte similare cu LG G3 și nu doreau ca toate elementele acestui smartphone să ajungă pe internet? Dispozitivul are o cameră foto de 13 megapixeli, 32 GB stocare internă cu posibilitatea de extindere cu carduri microSD, un acumulator de 3000 mAh și suport pentru LTE 150 Mbps.