iPhone 6 şi iOS 9 – două concepte futuriste în imagini

de: Alexandru Puiu
02 07. 2014

Deşi vom mai vedea multe până la lansarea efectivă a noului smartphone Apple, pentru prima oară este combinat un iPhone 6 cu iOS 9.

Este incredibil volumul de timp pe care sunt dispuşi să-l sacrifice anumiţi internauţi, cu scopul unic de a primi, în cel mai bun caz, un dram de apreciere din partea unor publicaţii online.

Imaginile alăturate reprezintă un concept foarte interesant pentru două elemente despre care, oficial, nu se cunoaşte nimic. Primul este iminentul şi al doilea este sistemul de operare iOS 9. Dacă vă aduceţi aminte, în urmă cu aproximativ o lună, la WWDC 2014, a fost detaliat iOS 8, urmând ca iOS 9 să aibă parte de o lansare oficială cândva în 2015.

Trecând însă peste aceste detalii irelevante, Giorgi Tedoradze, propune nişte idei foarte interesante în viziunea sa asupra noului smartphone ieşit din Cupertino. Varianta sa de iPhone 6 este construită în jurul unui ecran de 4,7 inci cu o rezoluţie de 1.436×840 de pixeli. Are 6,8 milimetri grosime, iar procesorul quad core care propulsează aparatul este tactat la 1,6 GHz. Camera principală are la bază un senzor de 10 megapixeli dotat cu stabilizare optică. O zi departe de priză ar trebui să fie asigurată de o baterie destul de generoasă de 2.450 mAh.

Pentru mai multe imagini decât cele alăturate, puteţi vizia website-ul designerului Giorgi Tedoradze. Aşa veţi vedea că pasiunea sa pentru concepte nu se rezumă doar la gadgeturi, ci şi la mijloace de transport, arhitectură, mobilă, ceasuri şi altele, unele dintre ele fiind chiar materializate.