Înainte de lansarea oficială, noul HTC One este clonat de Goophone
Deşi sunt curios cât va mai rezista politica de clonare a popularelor terminale aplicată de Goophone, important este că oferă deja noul HTC One.
După ce am rămas impresionaţi săptămâna trecută când am aflat că celor de la Goophone le-a luat două zile până au creat o clonă de Galaxy S5 gata să fie pusă la vânzare, acum, aceeaşi companie chineză ne uimeşte din nou. Pentru că probabil nu au mai putut avea răbdare până la evenimentul de lansare al noului HTC One de pe data de 25 martie, chinezii s-au decis deja să ofere o variantă a respectivului aparat pornind de la zvonurile din ultimele săptămâni. Până şi numele de Goophone M8 este o referinţă directă la denumirea noului smartphone HTC pe toată perioada procesului de dezvoltare.
Cu un preţ de 230 de dolari, creaţia din imaginea de mai sus poate fi deja comandată de pe site-ul oficial Goophone. Este construită în jurul unui ecran Full HD de 5 inci, în timp ce partea de performanţă este asigurată de un Soc quad core MediaTek tactat la 1,7 GHz, ajutat de 1GB de memorie RAM şi o memorie internă de 16GB. Camera principală este de 12,6 megapixeli, în timp ce camera frontală este limitată la 5 megapixeli. Dispozitivul are o baterie de 2800 mAh şi vine preinstalat cu Android 4.2 Jelly Bean.
În condiţiile în care vom vedea din ce în ce mai multe vârfuri de gamă cu preţuri de peste 3000 de lei pe piaţa locală, sunt convins că cei de la Goophone nu vor da faliment. În definitiv, oferă un terminal cu specificaţii decente care arată aproape identic cu unul de cel puţin trei ori mai scump.