Ne-am pus Samsung Gear VR la ochi [VIDEO Hands-on]

de: Radu Neagu
04 09. 2014

Un alt dispozitiv interesant pe care îl așteaptă toată lumea era headset-ul de realitate virtuală de la Samsung, adică Samsung Gear VR. Acesta este realizat cu ajutorul celor de la Oculus VR, John Carmack fiind însuși prezent pe scenă în cadrul prezentării.

FOTO The Verge

În practică, este un suport foarte elegant și ergonomic pentru Galaxy Note 4, care oferă un câmp de vizualizare de 90 de grade pe orizontală, acoperind cu totul câmpul de vizibilitate al utilizatorului. Astfel, imersiunea este completă și oferă o senzație foarte similară cu Oculus Rift.

L-am încercat și noi pentru câteva minute, însă este aproape imposibil să filmăm prin lentilele acestuia. Gear VR dispune de o serie de reglaje pentru a crește sau a micșora distanța de vizualizare a utilizatorului, și poate fi folosit și cu ochelari de vedere. Pe partea dreaptă are o zonă tactilă, asemănătoare celei de la Google Glass, însă ceva mai mare. Prin intermediul acesteia se poate controla smartphoneul inclus în dispozitiv fără a îl da jos din suport.

Dacă pentru Oculus Rift există totuși o comunitate foarte mare de dezvoltatori, și producători de jocuri care lucrează la conținut, pentru Galaxy Note 4 nu avem așa ceva. Oculus Rift este cea mai populară cască de realitate virtuală, dar Samsung pare să recupereze. Colaborează cu Oculus și a lansat SDK-ul pentru dezvoltatori, iar aceștia îl pot folosi pentru a utiliza la maximum Gear VR, astfel încât să devină o cască de realitate virtuală utilă.

Urmăriți playtech.ro pentru cele mai noi știri de la târgul de tehnologie IFA 2014