I’m Tracer te ajută să nu-ţi scapi copilul din vedere

de: Alexandru Puiu
26 02. 2014

Un nou gadget de la a fost prezentat zilele trecute la MWC. Acesta poartă numele I’m Tracer şi este destinat localizării copiilor.

Încercând să ofere o soluţie celor care doresc să-şi urmărească prichindeii, dar nu vor să le ofere un smartphone care să faciliteze, printre altele, această activitate, o companie italiană a creat I’m Tracer. Este vorba de aceeaşi companie care a realizat unul dintre primele smartwatch-uri încărcate de funcţii inteligente, . Din multe puncte de vedere, acela a fost un eşec de piaţă. Să vedem dacă noul gadget are toate ingredientele pentru a preveni aceeaşi soartă.

I’m Tracer combină într-o singură brăţară un modul GPS şi un modul GSM. Dacă prima componentă este responsabilă de localizarea purtătorului, a doua are sarcina de a transmite respectiva informaţie, prin internet, părintelui. Deşi gadgetul pare destul de masiv şi nu include un display pentru funcţii mai avansate, oferă totuşi trei zile de autonomie cu raportare la intervale regulate a locului în care se află purtătorul.

Partea cea mai interesantă a ecuaţiei vine sub forma aplicaţiei de iOS şi Android. Aceasta vă permite să vedeţi în orice moment unde vă este copilul, istoricul călătoriilor sale, În plus, dacă vreţi să umblaţi un pic la partea de configurare, puteţi stabili să fiți avertizați când purtătorul iese din anumite perimetre setate. Pentru amatorii de realitate augmentativă, puteţi să ridicaţi telefonul în aer şi să vă vedeţi în imprejurimi copilul sub forma unei lămpi suprapuse peste streamul video oferit de camera telefonului.

Cu un preţ aproximativ stabilit între 140 şi 160 de euro, acest gadget I’m Tracer nu este deloc ieftin. În acelaşi timp, însă, s-ar putea ca, în câteva circumstanţe, să fie mai util decât un telefon inteligent sau un smartwatch. Ce părere aveți?