HTC One M8, cel mai nou flagship al producătorului
HTC One M8 este cel mai nou flaghsip al producătorului și a fost prezentat astăzi în cadrul unui eveniment internațional.
Știm cu toții că la nivel global, HTC a avut o strategie de marketing nu foarte bună. Poate însă ce iese din tiparul normalității este lucrul de care avea nevoie producătorul. Sau poate doar produsul a fost într-adevăr atât de bun, încât marketing-ul nu a mai fost atât de important. Îmi vine greu să cred că este așa, ci mai degrabă sunt de părere că HTC a oferit consumatorilor anul trecut, un smartphone după ”chipul și imaginea Apple”.
Mai exact un dispozitiv ce beneficiază de o carcasă metalică și integrează un layout mai simplist pentru sistemul de operare Android. Ideea a fost bună, atât de bună încât o mulțime de publicații l-au decretat smartphone-ul anului pe vechiul HTC One.Probabil pe bună dreptate, mulți dintre cei care au făcut acele topuri aveau așteptări similare cu cele de la Apple, de la producătorii dispozitivelor cu Android.
Anul acesta HTC a îmbunătățit rețeta cu un dispozitiv mai subțire, mai greu, cu un ecran puțin mai mare și o performanță mai bună. E drept, este aceeași măsură pe care a aplicat-o și Samsung pentru Galaxy S5. Însă de ce a așteptat HTC aproape o lună de la terminarea târgului de tehnologie pentur a lansa acest dispozitiv. Ei spun că nu a fost gata la timp, noi spunem că această așteptare este menită să ne orientăm privirile tot asupra lor, la săptămâni bune după ce concurența a spus ce avea de spus, și a arătat ce avea de arătat.
HTC One M8 a primit și o versiune nouă a interfeței deja populare, Sense, care este desigur asociată cu denumirea de Sixth Sense, al șaselea simț. Inteligentă asociere, nu am ce spune. Interfața este simplă, elegantă, cu un iz predominant de ”flat design” ce este diferită de viziuna lui Google pentru Android 4.4.2 cu care vine preinstalat. Va exista și un model Google Play Edition, pentru țările în care Google are un interes direct.
HTC One M8 are o configurație hardware formată dintr-un procesor Qualcomm Snapdragon 801 la 2.3 GHz alături de 2 GB memorie RAM. Modelul pentru Asia dispune de un procesor tactat la 2.5 GHz și desigur de GPU-ul Adreno 330, declarat cel mai rapid de până acum. Ok, dar Galaxy S5 vine în această configurație și în Europa și în Statele Unite. Este mai importantă așadar piața Asiatică pentru HTC decât restul lumii? E drept, sunt mulți locuitori acolo, însă sunt și foarte multe dispozitive mult mai ieftine. Ecranul are o diagonală de 5 inci, în comparație cu cei 4.7 inci de pe vechiul HTC One, și o rezoluție FullHD și beneficiază de protecție Gorilla Glass 3. Memoria internă este de 16 sau 32 GB în funcție de cât de mult doriți să plătiți pentru acesta, și poate fi extinsă cu încă 128 GB cu ajutorul unui card microSDXC.
Avem desigur conectivitate 4G LTE, WiFi 802.11 ac și Bluetooth 4.0 însă avem și aceeași cameră de 4 Ultrapixeli de pe prima variantă. Camera frontală are 5 Megapixeli, probabil pentru selfie-uri mai bune calitativ. Da, senzorul este la fel de mare, însă funcția de focalizare selectivă, prezentă de asemenea și la Samsung și la LG, nu justifică faptul că are la fel de puține detalii ca și camera unui smartphone lansat acum 4 ani. Mă așteptam ca HTC să fi înțeles acest lucru, și să ofere consumatorului ceea ce cere, și anume o carcasă din aluminiu și o cameră cât mai bună.
Ce credeți că va alege consumatorul de rând, un smartphone cu o cameră de 16 megapixeli sau un smartphone a cărui cameră o găsește a fi de doar 4 Megapixeli. Oricât ai încerca să îi explici că într-adevăr nu are nevoie de o rezoluție atât de mare la un smartphone, e greu să te afișezi în fața vânătorilor de specificații cu doar 4 megapixeli. Oh, stai, are două camere de 4 Megapixeli, deci 8 Megapixeli în total? NU! A doua cameră este în teorie pentru a permite funcționalitatea focalizării după ce ai preluat imaginea. Adică, în teorie smartphone-ul captează două imagini, una cu focalizare în prim plan și a doua în plan secundar, și te lasă să alegi pe care o salvezi… sau ceva de genul.
Acumulatorul a fost crescut și el, de la 2300 mAh la 2600 mAh, oh boy! Se spune însă pe site-urile mari, cele care au avut deja ocazia să publice review-ul la momentul lansării, că oferă o autonomie de aproape 30 de ore în folosirea uzuală, asta însemnând că s-a lucrat destul de mult la optimizarea sistemului de operare, și al consumului de energie din partea hardware-ului.
În concluzie, până în prezent, în situația în care ne-am orientat doar după informațiile existente pe internet, și nu am avut dispozitivul fizic în mână, HTC One M8 este mai mult un update incremental, necesar și care nu beneficiază deloc în mod pozitiv de întârzierea de o lună. Dacă ar fi fost lansat cu o lună înainte de MWC, probabil ar fi prezentat mai mult interes pe moment, și atunci ar fi fost detronat de Galaxy S5. Acum, însă pare mai mult un pas în față, ca să fie în același pluton ca dispozitivele competitorilor. Sunt totuși curios de ce poate face noua interfață Sense 6, și cum poate aceasta să îmi ușureze interacțiunea cu un dispozitiv mobil.