Heroes Of The Storm alpha, de la Blizzard, este disponibil şi în Europa

de: Alexandru Puiu
23 06. 2014

Pentru că gamerii profesionişti nu s-au săturat încă de jocuri de tip MOBA, precum DotA, cei de la Blizzard finisează cu paşi repezi .

Cele mai multe campionate internaţionale de gaming profesionist nu mai sunt de Quake, Fifa sau Mortal Kombat. La ora actuală, interesul major este pentru jocuri precum Dota 2 sau League of Legends. Acestea sunt de tip MOBA, iar, până la această oră, cei de la Blizzard nu aveau nici un joc care să se adreseze aceluiaşi target.

Aflat momentan în stadiu de technical alpha, Heroes of the Storm este primul joc de tip Multiplayer Online Battle Arena creat de aceiaşi oameni care au realizat în trecut seriile Diablo, Starcraft și . Deşi se lucrează în continuare la dezvoltarea sa, pentru că un astfel de titlu trebuie să aibă la bază feedback-ul jucătorilor, cei de la Blizzard oferă pentru testare unui public destul de numeros o versiune alpha a jocului. În prima etapă, era vorba doar de gameri din SUA, acum însă, publicul s-ar lărgit.

În perioada imediat următoare, gameri din Europa, America Latină, Asia de sud est, Australia şi Noua Zeelandă vor putea să pună mâna pe Heroes of the Storm alpha. Ca un mic detaliu, pentru că acest lucru nu a fost o prioritate, merită avut în vedere faptul că jucătorii din China, Coreea şi Taiwan vor trebui să se obişnuiască, cel puţin momentan cu intefaţa în engleză.

Dacă vreţi să vă înscrieţi, trebuie să vă autentificaţi pe Battle.net cu numele de utilizator şi parola şi să accesaţi secţiunea Beta Profile. De acolo, selectaţi Heroes of the Storm, descărcaţi o unealtă pentru System Check, folosiţi-o pentru a vă urca specificaţiile pe serverul Blizzard şi aşteptaţi câteva zile. Dacă aveţi o configuraţie mai specială, aveţi şanse în plus ca Blizzard să vă trimită un email cu o invitaţie.

Pe viitor, va fi creat şi un beta contra cost pentru Heroes of the Storm, dar la această oră nu se cunosc nici un fel de detalii despre acea iteraţie. În plus, pentru că nu se grăbesc, cei de la Blizzard nu au anunţat nici măcar o dată aproximativă pentru lansarea versiunii finale a jocului.