E-Boda FullStream – WiFi Broadcasting pentru toate gusturile [REVIEW]

de: Radu Neagu
28 06. 2014

Am mai discutat în trecut despre tehnologii de streaming a conținutului de pe dispozitivele mobile pe televizor. Trebuie să știm că există mai multe standarde, fiecare cu avantajele și dezavantajele sale. Miracast este doar unul dintre aceste standarde, și este gândit pentru a oferi conectivitate în mașină, de pe smartphone pe ecranul sistemului multimedia și de navigație.

Desigur, nu toți producătorii auto folosesc această tehnologie, însă ea este din ce în ce mai prezentă pe sistemele de navigație instalate opțional la service-urile auto.

Totul se bazează pe protocoale, iar aceste sunt definite de producătorul dispozitivului mobil sau de cel al stick-ului care se introduce în televizor de exemplu. Un astfel de stick a ajuns pe masa noastră de laborator, și poartă numele de E-Boda FullStream.

Design – E-Boda FullStream

E-Boda FullStream este un stick de dimensiuni medii, care se introduce în conectorul HDMI al televizorului. Nu trebuie să fie un SmartTV, nu trebuie să aibă conectivitate WiFi și nici măcar un port USB, stick-ul este gândit să funcționeze fără.

Unul din capete este ocupat de conectorul HDMI, iar pe laterală avem conectorul microUSB pentru alimentarea stick-ului. După cum știm, HDMI-ul nu este alimentat.

Pe partea frontală avem logo-ul producătorului și un LED care ne spune dacă stick-ul este alimentat corect sau nu.

Pachet E-Boda FullStream

În pachetul lui E-Boda FullStream găsim accesoriile de bază. Avem stick-ul propriu-zis, un cablu adaptor de 10 cm pentru HDMI, un cablu microUSB și un alimentator de priză.

Stick-ul este destul de lat, din acest motiv ar putea să nu se înțeleagă bine cu porturile HDMI destul de apropiate ale televizoarelor, de aici și necesitatea unui mic prelungitor.

E-Boda FullStream are nevoie de o alimentare dedicată pentru că deține conectivitate WiFi. Dacă aveți un port USB pe televizor atunci îl puteți folosi pe acela, dacă nu, alimentatorul dedicat vă vine în ajutor.

Instalare – E-Boda FullStream

Instalarea se face destul de simplu. Pe televizor se comută pe portul HDMI în care este introdus stick-ul, iar pe ecran se pot vizualiza informațiile oferite de acesta.
Stick-ul pornește destul de repede, 5-8 secunde în funcție de televizor, și afișează pe primul ecran numele rețelei wireless pe care o emite, și setările acestuia.
La prima pornire, chiar dacă este un produs nou, mi-a cerut un update de firmware pe care și l-a făcut automat de pe site-ul producătorului.

Pasul următor este instalarea aplicației EZCast pe dispozitivul de pe care doriți să trimiteți informații pe TV. Acesta poate fi un smartphone cu Android sau iOS, o tabletă sau chiar un laptop ce folosește Windows sau OSX de la Apple.

Așadar este perfect compatibil cu orice dispozitiv de pe piață, lucru care este de lăudat. Bine, aproape cu orice dispozitiv, de notat că Windows Phone nu este suportat de nici un fel.
Un alt avantaj este compatibilitatea cu telefoanele Android ce au o versiune mai veche a sistemului de operare. Din câte țin minte, doar de la Android 4.0 există opțiunea de WiFi Broadcast ca standard.

Utilizare – E-Boda FullStream

Utilizarea stick-ului de broadcast este destul de simplă. EZCast oferă o multitudine de opțiuni pentru streaming pe TV. Câteva zeci de minute petrecute în meniu și veți ști aproape orice funcție a acestuia.

Pe Android, din punct de vedere software, recunosc că mai e ceva de lucru la el. Meniul nu se mișcă exemplar de rapid, nu există animații sau elemente grafice bine puse la punct, și din câte îmi dau seama softul se bazează pe modulul de bază în dezvoltarea pe Android. Motivul este probabil implementarea software făcută de către chinezi, și o lipsă de detalii specifică acestor produse.

Pentru PC, softul arată aproape la fel și are aceleași opțiuni ca și pe smartphone. De menționat ar fi aici, că din nou, laptop-ul sau desktop-ul pe care se instalează, nu trebuie să aibă capabilități WiDi, ci doar să fie conectate în aceeași rețea internă. Aceeași regulă este valabilă și pentru dispozitivele Android sau iOS fie că este o tabletă sau un smartphone.

Calitatea imaginii este acceptabilă, nu pot să spun că sunt impresionat. Rulează fără probleme prin funcția de streaming și un fișier MKV cu subtitrare, chiar și la 1080p fără pierderi de cadre. Imaginea este clară, destul de vibrantă, și transferul se realizează fluid cu ajutorul unui sistem de compresie internă.

Este demn de menționat faptul că, pe smartphone, tabletă su pe PC se pot realiza orice fel de activități în timp ce pe ecranul televizorului rulează un film. Este posibilă chiar și efectuarea de convorbiri telefonice fără a opri filmul.

Concluzii – E-Boda FullStream

Micul dispozitiv are un preț de doar 199 Lei, iar lucrul cel mai notabil este compatibilitatea cu orice device mobil de pe piață. Sigur, există variante mai bune, însă nu atât de ieftine, și probabil limitate la o anume platformă, cum este de exemplu Apple TV.

Mi se pare foarte util când ai un smartphone cu o mulțime de desene animate pe care le pui pe televizor pentru cei mici, și între timp îți termin treaba sau dai telefoane.

Mai există situația în care nu mai trebuie să cari un cablu HDMIcu tot cu adaptoarele respective, atunci când mergi în vacanță, și, la hotel, vrei să te delectezi cu serialele proprii pe televizorul din cameră. Am avut destule momente în care am coborât până la recepție pentru un astfel de cablu, doar să mă întorc cu un pahar de vin pentru că desigur, nu am găsit.