Experții în fotografie de la DxOMark au decis: iPhone 6 și iPhone 6 Plus au cea mai bună cameră

de: Alexandru Puiu
25 09. 2014

Luând în calcul toate componentele care formează o cameră performantă, cei de la au pus pe prima poziţie noile iPhone 6 şi iPhone 6 Plus.

La prima vedere este foarte complicat să stabileşti cât de bună este abilitatea de captură a unei camere foto digitale. Cei de la DxOMark au însă un istoric foarte bun la acest capitol, reuşind într-un mod cât se poate de obiectiv, să pună în balanţă elemente precum senzorul de captură, sticla de protecţie, lentilele folosite, algoritmul de procesare al imaginii şi multe altele. Plecând de la această premisă, pot realiza un clasament de încredere.

Cel mai recent top publicat de editorii DxOMark poziţionează pe locul întâi, când vine vorba de abilităţi de captură, noile smartphone-uri ieşite din Cupertino. Acestea au reuşit să devanseze detaşat gadgeturi precum Samsung Galaxy S5 sau Sony Xperia Z3. În trecut,  a fost un alt telefon care a ocupat prima poziţie în acest clasament.

Printre argumentele pentru această schimbare de top s-au aflat abilitatea de expunere foarte bună a cadrelor şi o viteză de focus automat atât în lumină puternică, cât şi lumină scăzută. A contat de asemenea şi reproducerea corectă a culorilor în diverse scenarii. Minusurile majore au constat într-un zgomot de imagine sesizabil în lumină scăzută şi câteva artefacte de culoare în anumite situaţii.

În mod evident, acest clasament nu va mulţumi pe toată lumea şi este foarte probabil ca mulţi utilizatorii de Android să conteste rezultatele. În acelaşi timp însă, argumentele par destul de pertinente.