Directorul diviziei Microsoft Band are un model diferit față de cel din comerț

de: Radu Neagu
13 11. 2014

Directorul diviziei Microsoft Band se pare că poartă o altfel de brățară produsă de companie, față de cele vândute până acum.

Bine, într-un fel e destul de logic să deții cel mai nou model de Microsoft Band dacă ești directorul diviziei de dezvoltare. Diferența cea mai vizibilă observată în imagini este faptul că acest model de Microsoft Band are o clemă metalică argintie și probabil arată mai bine decât modelul comercializat până acum, în scurtul timp de la lansarea produsului. Totuși, așa apar o mulțime de zvonuri despre acest produs. Oare Microsoft va lansa și alte modele, va permite utilizatorilor să customizeze produsul înainte de achiziție atunci când va anunța disponibilitatea unoro noi stocuri? Oare produsul de la mâna directorului respectiv indică o variantă mai nouă a acestuia, aflată deja în teste? Nu ar fi de mirare ca Microsoft să lucreze deja la o nouă generație a acestui produs, mai ales că are mult de recuperat față de ceilalți producători.

Microsoft Band a fost un produs la care se lucrează de mai bine de doi ani și s-a descurcat foarte bine în prima rundă de vânzări. Sunt curios însă dacă totuși prețul de 199 de dolari i-a făcut pe unii reticenți cu privire la acest dispozitiv și au preferat un Pebble sau chiar un Gear Fit de la Samsung.