Huawei: Tehnologia avansează rapid, cine nu se schimbă nu se va integra în noua lume

de: Răzvan Băltărețu
03 09. 2014

Probabil ai auzit de Huawei până acum. Dacă nu prin smartphone-urile lor, poate prin echipamentele telecom și cloud. Huawei e din China și una dintre companiile în creștere accelerată. Anul acesta a dus pentru pregătire în China 8 studenți din România. Playtech.ro a fost acolo și pe lângă discuțiile generale despre companie a vorbit cu Ron Raffensperger, director tehnic la Huawei, despre startup-uri și filosofia eșecului în China.

Huawei există din 1987, fiind înființată de Ren Zhengfei, fost ofițer în Armata Populară a Chinei. Acum, Huawei este al treilea producător de telefoane mobile, furnizor de soluții telecom și cloud computing și de 11 ani în România. Este o masă rotundă, final de august, la care patru jurnaliști români discută cu Ron Raffensperger.

Citește și: IFA 2014 – Ce pregătesc giganții tehnologiei (2) [PREVIEW]

El vorbește mult, ca un american gata să scoată dintr-o mapă ideea unui startup și să te convingă să îi susții nebunia. Are o experiență de peste 30 de ani în IT, atât software, cât și telecom, iar până la Huawei a mai trecut pe la IBM și Siemens. Și dacă n-ar fi diferențele în fizionomie tot l-ai recunoaște dintre chinezi, vorbește mult și optimist despre IT și noile tehnologii. Vorbește și despre Ploiești, oraș pe care l-a vizitat în trecut.

El a cunoscut atât scena tech din SUA, cât și pe cea din China ultimilor ani. L-am întrebat, așadar, despre startup-uri și cum funcționează domeniul în China. Funcționează fix pe dos față de Statele Unite ale Americii.

 

„În SUA, oamenii sunt dispuși să investească în startup-uri, unele proiecte eșuează, dar cele care reușesc, reușesc în stil mare. În Silicon Valley este un sentiment că nu contează ce a fost înainte, ci doar ce poți face acum“, descrie Raffensperger mediul cuceritor din California. Acolo și-a mutat sediul Facebook, pentru a fi luată în seamă, imediat după succesul de la Harvard și acolo se mai regăsesc companiile mici sau mari ale Americii și Europei.

În China, și alte colțuri ale lumii, situația e altfel. „În China, în Shenzhen, e un stigmat al eșecului, oamenii nu investesc aiurea. Totuși, când ajungi să crești companii precum Huawei sau Tencent atragi mulți bani“, explică Raffensperger, amintindu-și și de ceea ce vinde România prin oamenii săi. „Românii sunt concentrați pe software, buni în știință, dar nu sunt prea mulți investitori. Este aceeași teamă de risc“, spune el. De aceea, în astfel de medii ai nevoie de bani la început, nu doar de idei pentru care să obții fondurile necesare.

Te schimbi sau dispari

Directorul Huawei pare cucerit de curentul Big Data, iar din munca la Huawei poate oferi un alt tip de feedback decât cel pe care l-am întâlnit până acum. Acest curent presupune să ai acces la o cantitate imensă de date, dar ce faci cu ele? Aici intervine altă viziune asupra fenomenului. „Angajații nu mai sunt neapărat specializați în computere. Avem angajați care au început în științe umaniste asta pentru că în Big Data îți trebuie un grup de oameni care, independent, se pricep la diverse lucruri. Ai atâtea date, dar nu știi ce întrebări să pui, iar ei încearcă să înțeleagă cum interacționează oamenii și ce informații sunt necesare“, susține Raffensperger.

E despre interconectivitate, gândirea analitică a pierdut din importanță în fața interrelaționării.

Ron Raffensperger

Conform estimărilor sale, cerințele în IT sunt acum spre înțelegerea software-ului și integrarea acestuia cu hardware-ul. Partea fizică a ajuns la uniformizare, dar software-ul este cel care îi dă un scop. Gadgeturile vor fi tot mai inteligente, casele vor deveni mai inteligente, iar direcția pe care o vede omul Huawei este cea în care oamenii muncesc perioade mai îndelungate, dar muncind mai puțin.

Citește și: Huawei: Nu vom mai face telefoane cu Windows Phone

„Oamenii vor munci mai mult, ca durată, dar munca va fi mai lejeră. Totodată, trebuie să se reinventeze, industriile se schimbă și la fel trebuie să facă și oamenii. Dacă oamenii vor să fie angajabili, trebuie să se ocupe de asta. E responsabilitatea lor, nu trebuie să presupună că dacă au o slujbă bună acum, asta se va păstra în timp. Niciodată nu trebuie să te bazezi pe nimeni că te ajută“, afirmă Raffensperger.

În România, Huawei are aproape 1.000 de angajați. Va angaja și dintre studenții pe care i-a dus în China, unde s-au familiarizat cu echipamentele companiei, dar și cultura Chinezi. La nivel global are aproximativ 150.000 dintre care 70.000 sunt implicați în activități de cercetare și dezvoltare. Huawei își desfășoară activitatea în trei domenii de bază: rețelistică pentru operatori, afaceri corporate și dispozitive pentru consumatori. Compania are 14 sedii regionale şi are operațiuni în peste 140 de țări. Afacerile companiei în România au atins 562,5 milioane de lei în 2013, în creştere cu 33% faţă de anul precedent, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice.