Datorită Google Glass, un doctor a salvat viaţa unui pacient
Realitatea augmentativă şi ochelarii Google Glass în particular, se pare că deschid noi orizonturi pentru doctorii deschişi la nou.
Adopţia de ochelari Google Glass este privită cu reticenţă la nivel global. Se pare însă că există şi câteva contexte, în care, lansarea acestora este binevenită. În chirurgie de exemplu, au apărut dovezi cum că, un doctor pe numele de Steve Horng a salvat o viaţă pe masa de operaţie, într-o proporţie semnificativă, datorită unei perechi de ochelarii inteligenţi creaţi în Mountain View.
Într-un interviu acordat după fericitul eveniment, Dr. Horng a afirmat că viaţa pacientului se datorează faptului că, prin intermediul Google Glass, a putut accesa dosarul medical şi informaţii referitoare la alergii ale bolnavului, în timp ce acesta se afla pe masa de operaţie. Cele câteva minute, care în alt context ar fi fost petrecute căutând pe un computer, au fost vitale.
În contextul unei operaţii pe creier, pacientul a început să sângereze masiv, iar medicamentele care în mod normal ar fi încetinit fluxul sangvin nu funcţionau. Se pare că o medicaţie alternativă a fost secretul din cauza unor alergii rare, nu foarte evidente, a pacientului.
Ca un mic detaliu, ochelarii din imaginea de mai sus nu sunt cei pe care Google Glass i-a vândut către dezvoltatori până la această oră. Este vorba de o pereche modificată de Werable Intelligence. Respectiva companie se ocupă cu restricţionarea funcţionalităţii Google Glass la o singură aplicaţie. În acest caz, a fost vorba de acces la istoricul pacienţilor, apelat prin comenzi vocale optimizate pentru termeni medicali. Spitalul în care se folosesc astfel de echipamente high tech poartă numele de Beth Israel Deaconess Medical Center, iar doctorul Horng este doar unul dintre cei cinci care fac operaţii folosindu-se, în parte, de ochelari inteligenţi.