Cu mâinile pe Sony Xperia Z3 Tablet Compact – iPad mini Killer [VIDEO Hands-on]

de: Vlad Andriescu
06 09. 2014

Sony a prezentat la IFA 2014 cel mai puternic concurent pentru iPad mini pe piața tabletelor de 8 inci. Xperia Z3 Tablet Compact arată bine, e rezistentă la apă și la praf și este net superioară iPad mini.

Sony Xperia Z3 Tablet Compact e cea mai subțire (6,4 milimetri) și cea mai ușoară tabletă (270 de grame) de 8 inci de pe piață și poate funcționa și ca o consolă portabilă, cu ajutorul unui PS 4 Remote Play.

Descoperă și alte gadgeturi prezentate la IFA 2014

Tableta este una care are tot ce este mai bun pe piață în acest moment, fără să o lăudăm excesiv. Specificațiile sunt fapte exacte. Are un procesor Qualcomm Snapdragon 801 la 2,5 Ghz, pe care Sony l-a pus și pe Xperia Z3 și Xperia Z3 Compact, 3 GB de memorie RAM și o capacitate de stocare de 16 GB. Aceasta se poate extinde cu un card microSD de 128 de GB.

[dmalbum path=”/wp-content/uploads/dm-albums/Sony Xperia Tablet Z3 Compact/”/]

Are o cameră foto de 8,1 megapixeli și una frontală de 2,2 megapixeli. Display-ul de 8 inci este Full HD și o baterie de 4.500 de miliamperi, despre care Sony spune că are o autonomie de 13 ore. Am văzut dispozitivul conectat și la Remote Play, care practic e un joystick de PS4 la care se poate atașa tableta. Aceasta devine un spectaculos dispozitiv portabil de jocuri.

Ce părere avem de Sony Xperia Z3 Tablet Compact?

iPad mini e o tabletă mică, simpatică și foarte elegantă. Categoria tabletelor de 8 inci e încă mică, iar Apple deține detașat locul 1. Dar Sony Xperia Z3 Tablet Compact e o tabletă care pare făcută după șablonul celor mai bune specificații.

La IFA 2014 Sony a vrut să arate că nu are o problemă în a pune cel mai bun procesor și 3 GB de RAM pe o tabletă sau pe un telefon. Curând, acestea vor fi specificațiile standard pentru majoritatea telefoanelor și tabletelor high-end.

Deși are o carcasă spate din plastic, aceasta se simte bine, pentru că este cauciucată. Cu toate acestea, nu pare premium, dar rezistă bine la zgârieturi. Tableta se ține bine cu o mână, iar display-ul este foarte luminos.

Rezistența la apă și la praf este excelentă, pentru că se potrivește cu adevărat cu scopul unei tablete – poate fi luată la plajă, la picnic sau la baie. Și poate fi scăpată fără probleme timp de jumătate de oră.

Per total, dacă Sony va ști să mențină prețul destul de jos, atunci tableta va putea să fie mai competitivă decât iPad mini.

Video Hands On mai jos.